Slivilescu dă bătaie cu proiectele pentru Tismana

368

Primarul localităţii Tismana, Marian Slivilescu a demarat mai multe activităţi importante pentru binele localnicilor. Una dintre acestea ar fi aceea că a asfaltat un tronson de 1.520 de metri în satul Vânăta care va permite finalizarea legăturii de drum modernizat, între drumul naţional DN 67 D şi centru civic al localităţii.

Tot pe acea porţiune anterior începerii lucrării s-a înlocuit conducta de metal cu o conductă de plastic. “O activitate pe care am demarat-o a fost aceea de solicitare a unei finanţări pe Programul Operaţional Regional (POR). Operaţiune de creare a centrelor de promovare şi informare turistică. Primăria a contribuit la acest proiect cu 2 %”, a declarat Marian Slivilescu primarul localităţii Tismana.

Perioadă propice pentru a se realiza lucrări
Primarul a găsit soluţii şi pentru drumurile cu pământ din localitate “În această perioadă o altă acţiune importantă avem în desfăşurare aceea că am achiziţionat 2000 de tone de piatră concasată pe care o depozităm în 3 puncte diferite din localitatea Tismana urmând ca mai apoi să o depunem pe drumurile de pământ de pe teritoriul localităţii”, a mai precizat Slivilescu.
Andrada Bărăitaru
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here