Pandurii Târgu-Jiu are probleme reale înainte de reluarea meciurilor oficiale. Echipa gorjeană a fost părăsită de aproape toţi fotbaliştii străini din lot. După refuzul francezilor Konate şi Nsiah de a se prezenta la antrenamente, trupa lui Adrian Bogoi nu se va mai putea baza nici pe sârbul Milenco Skoric (26 de ani). Mijlocaşul defensiv nu a mai venit la şedinţele de pregătire şi a cerut conducerii rezilierea înţelegerii pe cale amiabilă. Vestea nu le-a picat prea bine oficialilor echipei, mai ales că fotbalistul sârb a revenit la finalul anului 2018 pe gazon, după o lungă perioadă de inactivitate. “De trei zile, Milenko nu mai e în cadrul clubului. A cerut rezilierea contractului, pentru a pleca în altă parte. Skoric este un jucător destul de bun, dar, care în momentul în care a venit la Târgu-Jiu, iarna trecută, s-a accidentat şi a avut o perioadă foarte lungă de inactivitate, aproximativ opt luni. Refacerea durează destul de mult după o operaţie de ligamente. Speram ca în returul campionatului să putem să îl folosim mai mult, dar, din păcate, el a ales altă variantă”, a spus antrenorul Adrian Bogoi. Plecările lui Skoric şi Cenaj de la mijlocul terenului au fost completate de absenţele lui Konate şi, mai nou, Ciobanu, din defensivă, operat de apendicită. Astfel, axul central al Pandurilor este aproape inexistent, singurul fotbalist sosit la echipă în linia mediană fiind Laurenţiu Tudor, care poate juca în faţa apărării. Bogoi speră ca până la meciurile oficiale să-i sosească cel puţin 5-6 jucători, fie fotbalişti împrumutaţi, fie jucători liberi de contract. ”Sunt discuţii cu câţiva jucători de la Universitatea, dar momentan aşteptăm ca echipa din Cluj să-şi definitiveze lotul. Noi avem nevoie de jucători în toate compartimentele. Cel puţin cinci-şase jucători. Cele mai mari probleme le avem în apărare. Ciobanu s-a operat de apendicită, iar Konate nu ştiu dacă va mai juca la noi”, a precizat Bogoi. Singurul străin din lot a rămas sârbul Milos Draca, fundaş central de 21 de ani, care, cel mai probabil, va face pereche în defensivă cu Robert Gheorghe. De asemenea, Denis Brînzan, căpitanul Pandurilor, nu va putea fi folosit în condițiile în care clubul nu-i achiziţionează o mască de protecţie.
Cătălin Pasăre