SJU a încasat peste 33.000 lei de la pacienţii internaţi la rezerve

473

De la începutul acestui an şi până în prezent, bugetul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a fost suplimentat cu 33.000 lei datorită exploatării rezervelor unităţii. Se pare că pacienţii preferă luxul şi sunt dispuşi să plătească pentru el atunci când vine vorba de spitalizare. Pentru o noapte la rezervă un bolnav trebuie să scoată din buzunar 100 lei.

Cele mai profitabile rezerve ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu se dovedesc a fi cele de la Pediatrie. Nu mai puţin de 17.400 lei a încasat SJU de la pacienţii internaţi în cele două rezerve de la această secţie. Următoarele în clasament sunt cele de la Obstetrică, cu 11.600 lei. De asemenea, la Gastroenterologie s-a încasat 1.350 lei, iar la Cardiologie 3.100 lei. “De la începutul acestui an şi până în prezent am strâns la bugetul spitalului 33.450 lei, de la pacienţii care au optat pentru rezerve. S-au încasat 17.400 lei la Pediatrie, 11.600 la Obstetrică, 1.350 la Gastroenterologie şi 3.100 la Cardiologie”, a confirmat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu îşi doreşte să amenajeze şi alte rezerve, astfel încât fiecare secţie a unităţii să deţină cel puţin o rezervă.
Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here