Sistemul feroviar are nevoie de 5 miliarde de euro pentru reparaţia punctelor periculoase

423

Un grav accident feroviar s-a produs zilele trecute, când, din neatenţia unui mecanic, o locomotivă s-a ciocnit de trenul accelerat Timişoara-Sighetul Marmaţiei, aflat în staţionare lângă localitatea Dealu Ştefaniţei, judeţul Bistriţa Năsăud. În urma accidentului feroviar, trei pasageri au fost răniţi, dintre care doi au suferit răni grave.

Conducerea Ministerului Transporturilor recunoaşte că accidentul s-a produs în urma unei erori umane şi că în zona unde s-a produs ciocnirea se afla unul dintre cele 1.000 de puncte periculoase de pe calea ferată.

Accidentele feroviare din ultimele luni confirmă dezastrul în care se află calea ferată română, precum şi insuficienţa fondurilor publice pentru întreţinerea şi reparaţia infrastructurii. Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), responsabil cu transportul feroviar, Gheorghe Popa, a declarat, în legătură cu accidentul, că locomotiva trenului accelerat Timişoara-Sighetul Marmaţiei s-a defectat în apropierea localităţii Dealu Ştefaniţei, din judeţul Bistriţa Năsăud. „CFR Călători a trimis o locomotivă pentru a tracta garnitura staţionată între staţiile Fiad şi Romuli. Mecanicul nu a adaptat viteza la condiţiile de circulaţie din acea zonă, respectiv de 20 km pe oră. Trenurile care traversează acea zonă au restricţie de viteză. Locomotiva a lovit în plin cealaltă locomotivă care tracta acceleratul Timişoara-Sighetul Marmaţiei. Din primele informaţii, se pare că accidentul s-a produs din cauza unei erori umane”, a spus Gheorghe Popa. El recunoaşte că parametrii tehnici ai infrastructurii feroviare s-au deteriorat în ultimii 20 de ani. „Sistemul feroviar suferă şi din cauza stării îmbătrânite a materialului rulant. Există foarte multe locomotive şi vagoane construite între anii 1960 şi 1970. Ministerul Transporturilor a cerut, în bugetul pentru anul viitor, 800 milioane de lei pentru reparaţia şi întreţinerea căii ferate. Aceste fonduri sunt necesare pentru eliminarea celor peste 1.000 de puncte periculoase de pe calea ferată. „Numai pentru investiţii, respectiv lucrările de pe Coridorul IV feroviar sau podul care leagă oraşele Sibiu şi Făgăraş, avem nevoie de circa un miliard de lei”, ne-a mai declarat secretarul de stat. El precizează că în bugetul de stat pentru anul viitor trebuie să fie prevăzută şi o subvenţie de circa 1,2 miliarde de lei. „CFR Călători are nevoie de circa 1,5 miliarde de lei pentru achiziţia şi modernizarea vagoanelor şi a locomotivelor”, a spus Gheorghe Popa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here