Sinistrații din Seciurile, despăgubiri de la CEO

525

Un număr de 30 de familii din satul gorjean Seciuri, comuna Roșia de Amaradia, au câștigat în instanță dreptul de a fi despăgubiți de Complexul Energetic Oltenia în urma alunecărilor masive de teren din mai 2006.

Aproape 200 de case și gospodării au fost distruse total sau parțial atunci, iar, ulterior, 30 dintre cei afectați au format o asociație care a acționat în judecată fosta Societate Națională a Lignitului Oltenia, înglobată în 2012 în Complexul Energetic Oltenia. SNLO era acuzată că a exploatat cărbunele din zonă și a destabilizat structura solului, localnicii povestind că înainte de producerea alunecărilor de teren lângă sat se formase un mic lac, prin acumularea a două izvoare, ulterior apa fiind lăsată să curgă la întâmplare, ceea ce a dus la producerea unor alunecări de teren și, implicit, la nenorocirea de acum aproape opt ani.
Inițial, sinistrații au pierdut procesele cam pe toate fronturile, dar erau siguri că au dreptate și au avut câștig de cauză în ultima bătălie dusă la finalul lunii trecute la Curtea de Apel Craiova. Aici magistrații au obligat CEO să le reconstruiască oamenilor proprietățile în integralitatea lor, inclusiv fântâni sau garduri, un evaluator urmând să întocmească expertize pentru fiecare caz în parte. Complexul Energetic Oltenia nu a prezentat un punct de vedere pe această temă, nefiind pentru prima dată când instituția evită să ofere clarificări la anumite subiecte care nu convin administrației unității.
Primarul din Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, spune că, din păcate, nu toți cei afectați de alunecările de teren s-au implicat în procesul respectiv și, ca urmare, dacă doresc să fie și ei despăgubiți, vor trebui să deschidă procese individual sau să formeze o altă asociație care să urmeze aceeași cale care a dus la victoria de acum. „Important este că s-a creat un precedent și că CEO va trebui să îi despăgubească pe acești oameni pentru pierderile înregistrate. Sunt oameni care au pierdut agoniseala de o viață și chiar dacă li s-au reconstruit proprietăți la Cojani sau Albeni, acolo li s-a dat o cameră sau două, ceea ce nu se compară cu casele pe care le-au pierdut la Seciuri”, spune edilul.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here