Sinistrata de la Novaci, în așteptarea pedepselor

384

Femeia din Novaci, care a rămas fără baraca în care locuia până la inundațiile din vara anului trecut, este acum în așteptarea a două sentințe penale, ea fiind inculpată în două dosare în care, de altfel, a și fost arestată preventiv. Irene Ibolya Majlat a amenințat la mijlocul lunii august că își omoară fata de 14 ani și își pune și ea capăt zilelor, pe motiv că iubitul fetei ar fi fost arestat, fiind acuzat că a întreținut relații sexuale cu minora. Femeia s-a ales atunci cu dosar penal, iar ulterior a fost pusă sub cercetare și în dosarul care îl viza pe iubitul minorei, Constantin Cazacu, judecat pentru act sexual cu un minor. După inundațiile din vara lui 2014 Majlat a devenit extrem de vocală, plângându-se peste tot că nu este ajutată de autorități cu o casă, ea primind inițial un modul oferit tuturor sinistraților în astfel de momente. Ulterior, femeia s-a plâns și că nu primește ajutoare, arestarea lui Cazacu supărând-o însă cel mai mult. Ea a ajuns să amenințe că se sinucide împreună cu fiica sa, acum femeia fiind în așteptarea celor două decizii pe care magistrații trebuie să le ia în dosarele sale. Ambele verdicte ar urma să fie pronunțate peste o săptămână. Cele două procese ale femeii au început pe 6 octombrie și, după primul termen, ambele au rămas în pronunțare, recunoașterea faptelor de către inculpați ușurând misiunea magistraților.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here