Sindicatul „Sănătatea” îşi trimite membrii în vacanţă

333

Conducerea Sindicatului „Sănătatea” Gorj a reuşit şi în acest an să le asigure membrilor de sindicat bilete de vacanţă la preţuri accesibile. Cele mai multe solicitări au fost pentru staţiunea Olăneşti, urmând sejururile pe litoral. În continuare, cei care doresc să plece în vacanţă cu un buget redus, se pot adresa conducerii sindicatului, cu cel puţin 15 zile înaintea plecării.

Ca de fiecare dată, conducerea Sindicatului „Sănătatea” Gorj vine în sprijinul membrilor sindicatului, căutând soluţii pentru ca aceştia să beneficieze de vacanţe la preţ redus. Deşi, din acest an s-a renunţat la acordarea biletelor subvenţionate pentru bugetari, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj a încheiat acorduri cu firme de turism pentru a le putea asigura sindicaliştilor săi sejururi la preţuri accesibile. Totuşi, potrivit lui Ion Măruţă, solicitările sunt destul de puţine, spre deosebire de anii trecuţi. „Sindicatul „Sănătatea” distribuie bilete, în special în staţiunea Olăneşti, dar şi la mare, în staţiunea Jupiter – Cap Aurora. Numărul solicitărilor nu este foarte mare, având în vedere că 2012 este primul an în care bugetarii nu mai beneficiază de bilete de odihnă subvenţionate”, confirmă Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj.

Preţuri accesibile
Ion Măruţă susţine că preţurile pentru vacanţele pe care le oferă sindicatul condus de el sunt unele accesibile. „Avem 60 de lei pe zi de persoană la Olăneşti şi între 80 şi 84 lei pe zi la mare. Preţurile sunt accesibile, potrivite pentru bugetari. Până acum noi am avut mai multe solicitări pentru Olăneşti”, menţionează Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj.
Membrii Sindicatului „Sănătatea”, care doresc să meargă în vacanţă pe bilete la preţ redus se pot adresa conducerii sindicatului. „Avem posibilitatea de a oferi în continuare bilete de vacanţă. Toţi membrii de sindicat care doresc să plece la mare, sau la Olăneşti se pot adresa cu minim 15 zile înainte de plecare”, a declarat Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj.
Minodora Sucea
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here