Sindicatele lui Creţan sărbătoresc în a doua jumătate a lui august Ziua Minerului

416

Federaţia Naţională a Muncii(FNM), Uniunea Naţională a Muncii, Sindicatul “Viitorul Nostru” Seciuri, Sindicatul Dreptatea Rovinari, Sindicatul “Lignitul” Oltenia, Sindicatul Independent Pinoasa, Sindicatul Umanistul Minprest Rovinari – organizează în zilele de 18 şi 19 august 2012 în pădurea Dumbrava Câlnic între orele 09,00 – 21,00, tradiţională Zi a Minerului. Organizatorii invită astfel autorităţile locale, conducerea Complexului Energetic Oltenia şi Sucursalei- Divizia Minieră, parlamentari, reprezentanţii partidelor politice, agenţii economici, meşterii populari, tarafuri folclorice să participe la acest eveniment.

“Ziua Minerului este un prilej de a-i cinsti pe ortacii care şi-au pierdut bunul cel mai de preţ, să îi cinstim cum se cuvine pe cei care muncesc în subteran sau cariere pentru a-i smulge pământului bogaţia de lumină şi căldură, minerii să se cunoască între ei, să schimbe impresii”, se arată într-un comunicat al FNM. “De la an la an această zi are tot mai puţin fast şi tot mai puţini sunt ortacii care să se bucure de aceasta. În anii ce au urmat imediat după Revoluţia din 1989, sindicatele organizau petreceri câmpeneşti, iar zonele de agrement erau pline de oameni. Acum sindicatele sunt dezbinate şi refuză să mai organizeze această zi festivă, mulţumindu-se să se bucure ei de această zi. Minerii sunt oameni integri, cu simţul realităţii în ciuda condiţiilor grele în care îşi desfăşoară activitatea. Ei sunt temerari, muncesc cu grijă şi înfruntă cu demnitate greutăţile. Poate mai mult decât în orice altă meserie, minerii sunt uniţi sufleteşte şi sar în ajutorul ortacilor”, se mai completează în comunicat.

Invitaţie la dialog
“Federaţia noastră şi sindicatele afiliate continuă să menţină flacăra aprinsă şi să organizeze această mare sărbătoare. Această zi este o adevărată sărbătoare pentru întreaga Oltenie şi Valea Jiului. În această zi nu trebuie să existe miner care să nu îşi scoată familia şi prietenii la iarbă verde, la mici şi bere. Acum, singura bucurie a minerilor este că mai au un loc de muncă, şi trăiesc cu frica să nu fie închise şi unităţile miniere unde lucrează”, declară şi preşedintele Constantin Creţan. Acesta invită, de asemenea, sindicatele din minerit, energie şi unităţile prestatoare de servicii la unitate şi la dialog.
A.STOICA
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here