Sindicatele din învățământ, solicitări către Ministerul Educației

2215

Sindicaliștii din învățământ cer Ministerului Educației și Cercetării să identifice soluții pentru ca toți elevii, studenții și toate cadrele didactice să participe la procesul de învățare on-line.
În condițiile în care grădinițele, școlile și universitățile vor rămâne închise până în toamnă, iar învățarea va continua în format online până în 12 iunie, excepție făcând elevii din ani terminali, care vor putea merge fizic la școală, în perioada 2-12 iunie, trebuie găsită o soluție și pentru elevii care au rămas corigenți pe primul semestru, pentru încheierea situației școlare.
În plus, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere un plan de rezervă pentru eventualele situații nedorite.
„Autoritățile au obligația să ia toate măsurile necesare, astfel încât să se asigure condiții de securitate maximă pentru elevii și salariații care vin la școală și care vor participa la examenele naționale, de la verificarea temperaturii tuturor și asigurarea obligatorie a materialelor de protecție, până la păstrarea distanței fizice impuse de lege. De asemenea, este necesar ca toate examenele să se desfășoare în unitățile de învățământ unde elevii desfășoară cursurile. În opinia noastră, autoritățile trebuie să aibă în vedere și un plan de rezervă, pentru că este posibil să apară și situații nedorite (de exemplu: o infectare a unor elevi din clasele a VIII-a și a XII-a/XIII-a care vor veni la școală în perioada 2-12 iunie 2020 ar însemna imposibilitatea participării acestora la examenele naționale. Când vor putea acești elevi să susțină examenele? Același risc de îmbolnăvire este și pentru cadrele didactice”, susțin sindicatele.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.