Sindicatele cer creșteri salariale la CEO după modelul din timpul crizei sanitare!

3674

Planul de reducere masivă a numărului de angajați în Complexul Energetic Oltenia, aprobat luna trecută de UE, pare acum o hârtie fără valoare, compania fiind chemată să ajute sistemul energetic național într-o perioadă de criză energetică. Și, tocmai pentru că angajaților li se cere să facă un efort și mai mare, cu aceleași utilaje nemodernizate, sindicatele cer administrației și puterii actuale să majoreze lefurile după modelul aplicat cadrelor medicale în perioada crizei sanitare.

Liderul sindical Manu Tomescu crede că actualii guvernanți ar trebui să găsească soluțiile prin care să recompenseze efortul pe care îl fac minerii și energeticienii în condiții deloc ușoare și într-o perioadă în care energia este la mare preț. „Dacă în timpul crizei sanitare din pandemia de COVID 19 Guvernul a venit și a crescut salariile celor implicați în spitale cu 500 de euro, iată că acum suntem într-o criză energetică. Dacă se vrea și se pune baza pe mineri și energeticieni, aici ar trebui să vină Guvernul României cu o ofertă de salarizare care să fie în concordanță cu munca grea pe care o prestează minerii și energeticienii în această perioadă. Salariul nu e minim pe economie, dar trebuie ca angajații să muncească sâmbăta, duminica, noaptea, pe frig, pe căldură pentru a câștiga mai bine. Se fac eforturi și sacrificii. Toate guvernele care au condus această țară au ajuns să facă reduceri de costuri inclusiv cu grupele de muncă, neplătind și nerecunoscând contribuțiile pentru munca grea din cariere și termocentrale și așa s-a ajuns la sacrificii nu doar din punct de vedere al sănătății muncitorilor, ci și al salarizării”, explică liderul sindical. El spune că dacă guvernanții nu ar fi impus CEO să suporte diverse taxe din bugetul propriu, salariile angajaților ar fi putut fi majorate permanent. Cea mai grea povară este cea a certificatelor de carbon, care, practic, au îngenuncheat compania de-a lungul timpului. „Trebuie luate taxele draconice, e simplu. Taxa certificatelor de carbon ne omoară la propriu, nu doar la figurat. Au urmărit să facă reduceri de costuri pe toate paliere și tot nu am putut achita această taxă. În tot acest timp, competitorii noștri din UE, cu care suntem obligați să concurăm pe piața energetică așa zisă liberă, au un ajutor real. Acolo taxa certificatelor e treaba guvernelor și nu a fost lăsată doar pe seama producătorilor. La noi e lăsată integral pe noi, pe seama minerilor și energeticienilor. Noi trebuie să facem sacrificii pentru a o plăti. Culmea e că au dat și legi cum că dacă suntem pe pierdere nu putem majora salariile, iar la noi pierderea e artificială, fiind generată de aceste certificate. Acum ce constatăm, că după 10 ani în care s-a tot trâmbițat că trecem pe energie verde se dovedește că tot cărbunele este baza sistemului energetic național și asta se întâmplă nu doar în România, ci și în Uniunea Europeană”, mai declară Manu Tomescu.
Un alt lider sindical din CEO, Gabriel Căldărușe spune că presiunea pe angajați va fi foarte mare în perioada următoare, o dată cu creșterea cererii de energie pe bază de cărbune.
Ca urmare, creșterile salariale sunt mai mult decât firești pentru angajații cărora li se cere din nou „țării cât mai mult cărbune”, cum era pe vremuri. „E clar că e o presiune fantastică pe angajații Complexului Energetic Oltenia. E vorba de eforturi deosebite, ținând cont de condițiile în care aceștia lucrează. E vorba și de sprijin pentru redeschiderea unor fronturi de lucruri și, o dată cu acest lucru, solicităm creșterea substanțială a veniturilor salariale, care să fie proporțional cu efortul depus pentru a asigura siguranța sistemului energetic național. Noi spunem de mult timp că energia pe bază de cărbune e cea mai sigură și întotdeauna, ca o țară responsabilă, România trebuia să aplice și ea aceiași politică de a putea reporni oricând grupuri energetice fără eforturi deosebite. Oricum, accesul la cărbune nu se va face dintr-o dată. E vorba de luni de zile, într-o situație fericită putem vorbi de 6 luni, dar se poate ajunge și la peste un an pentru a redeschide un front de lucru. Asta va implica effort suplimentar pentru angajați și de aceea dorim atenție corespunzătoare din punct de vedere al salarizării”, a menționat Gabriel Căldărușe. După discuțiile din ultimele zile generate de prețul uriaș al gazelor, Complexul Energetic Oltenia va fi nevoit să își mărească anul acesta producția, lucru care înainte de războiul din Ucraina părea imposibil. Directorul general Daniel Burlan spune că minerii vor trebui să extragă cu 900.000 de tone mai mult pentru a putea asigura producția de 300 de MW suplimentară pe care CEO o va asigura pe piață.
„Putem da anul acesta o cantitate suplimentară de 900.000 de tone de cărbune, ceea ce înseamnă o producție de 600.000 Mwh. Producția va fi realizată la unul din grupurile de la Turceni sau Rovinari, în funcție de perimetrele miniere de unde va proveni această cantitate de cărbune. Sunt grupuri în rezervă. Avem un regim de funcționare cu maxim 2 grupuri pe termocentralele de la Turceni și Rovinari, care mai au și câte un grup în rezervă. Putem alterna ca funcționare cu unul din aceste două grupuri. Vor fi și angajări pentru circa 600 de persoane pentru cei care asigură utilajele fronturile de lucru și asigură descoperta pentru cărbune. Avem front de lucru pentru perioada următoare. Avem nevoie de niște acte normative, dar care nu impactează imediat producția pe 2022, ci doar pe cea din 2023. Pentru acest an trebuie să mărim funcționarea extensivă a utilajelor pentru a asigura accesul la cărbune”, declară Daniel Burlan.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.