Sindicalistul PDL Păunescu refuză semnarea CCM cu Minprestul

208

Sorin Păunescu, liderul Sindicatului Liber Minprest Rovinari, candidat PDL la alegerile locale din Berbeşti Vâlcea, ţine în şah întregul personal al Minprest Rovinari deoarece refuză să semneze contractul colectiv de muncă (CCM) al unităţii.

Din cauza lui, salariaţii Minprest, 1200 la număr, au pierdut deja tichetele de masă pe februarie şi riscă să le piardă pe tot anul în curs, angajaţii fiind la un pas de a pierde şi toate primele de sărbătorile legale stabilite în CCM-ul Minprest. “Păunescu tărăgănează semnarea noului CCM din luna decembrie, pe motiv că vrea să îi pună în dificultate pe cei care conduc unitatea şi asta pentru că nu mai e la putere”, a declarat Cosmin Bivolaru, liderul Sindicatului “Solidaritatea” Minprest Serv. De altfel, Bivolaru susţine că Păunescu ar fi agresat un salariat de la Secţia Vâlcea-punct de lucru Alunu, omul aflându-se în timpul serviciului. Pompierul în cauză, alături de alţi colegi de muncă, au sesizat pe 20 decembrie conducerea unităţii că liderul de sindicat ar fi săvârşit mai multe nereguli la locul de muncă, acesta fiind şef de echipă la Pompieri. Conducerea Minprest Serv a demarat atunci o anchetă, şi în cazul acestuia s-au luat deja unele măsuri disciplinare conform legii.
Negocierile vor fi reluate miercuri, când se speră că Păunescu va accepta cele prevăzute în CCM şi va semna, salariaţii fiind acum profund nemulţumiţi de situaţia creată. “Îi transmit lui Păunescu să-şi bage minţile în cap deoarece unitatea are nevoie de CCM-ul pe care îşi bazează şi bugetul”, a completat sindicalistul Bivolaru.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here