Sindicaliştii Univers, singurii care au hrănit minerii de la Tehomir

293

O pâine, câte o conservă şi apă, sunt produsele care au ajuns, zilnic, la ortacii blocaţi în Mina Tehomir, săptămâna trecută. Produsele au fost date salariaţilor aflaţi în protest, de către sindicaliştii afiliaţi Federaţiei “Univers”, în timp ce restul organizaţiilor sindicale i-au cam uitat pe minerii care au avut şi ei un cuvânt de spus în semnarea protocolului de vineri de la Ministerul Energiei.

Aproape 80 de angajaţi ai Minei Tehomir care au intrat luni noaptea şi marţi dimineaţa în schimburi în subteran nu au mai ieşit, timp de aproape patru zile, în semn de protest faţă de felul în care înţelegea atunci conducerea CEO să aplice programul de restructurări. Oamenii nu aveau mâncare şi apă, venind de acasă cu pachet doar pentru orele pe care trebuiau să le petreacă, în mod normal, în mină. Lucrurile şi le lăsaseră la vestiare, aflate la patru kilometri marciuc insdistanţă de galeria în care s-a organizat protestul. În atare condiţii, minerii au rămas, în scurt timp, fără hrană şi apă. Sindicaliştii de la “Univers” s-au gândit însă la ortacii blocaţi în mină, şi zilnic au adus pentru colegii lor, membrii la sindicatul de la Jilţ a lui Adrian Marciuc, câte o pâine, o conservă şi apă. Restul salariaţilor au fost uitaţi de organizaţiile lor sindicale, protestatarii recunoscând că şi-au împărţit mâncarea astfel primită şi cu colegii lor.
Protestul a fost suspendat abia vineri dimineaţă, după ce sindicaliştii au reuşit să facă pace, cel puţin momentan, cu administraţia CEO. Protestatarii au luat în calcul şi posibilitatea apelării la o acţiune similară, asta dacă până la finalul acestei luni, ei nu vor avea semnat un Contract Colectiv de Muncă corect.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here