Sindicaliștii SJA Gorj ies în stradă! Deficitul de personal este crunt

1823

La ședința FNSAR de la sfârșitul lunii august, la care a participat și liderul Sindicatului Salvamed Ambulanța Gorj, Ionel Ianc, totodată vicepreședinte la nivel central, s-a hotărât ca salariații serviciilor de ambulanță să picheteze Parlamentul, Ministerul Sănătății și Guvernul României, pe perioadă nedeterminată, până la rezolvarea cererilor acestora. Principala problemă este statutul personalului, dar la fel de importantă este și rezolvarea deficitului de personal, dar și salarizarea. La Gorj, SJA are un deficit de personal de aproximativ 50%.

Ianc susține că la ședință s-au subliniat că una dintre cele mai importante probleme din serviciile de ambulanță este lipsa de personal, care în ultimii ani s-a acutizat.
,,Cele 200 de posturi primite, la nivel național, nu sunt suficiente. Vor fi scoase la concurs în luna septembrie, atât în țară, cât și în București: 100 posturi pentru SABIF, 100 pentru celelalte județe. Sunt județe care n-au primit niciun post, cum este și cazul Gorjului și deficitul rămâne tot la 50 la sută din personalul operativ. Am avut o înțelegere cu ministerul, indiferent cine a fost ministru, să scoată la concurs împreună cu DSU, câte 500 de posturi anual, să ne recuperăm cele 3000 de posturi pierdute în perioada 2010- 2012. Cu cele 3000 de posturi pe care le-am cerut ajungem undeva la 75 la sută. Până acum, nu am primit nimic”, a explicat Ianc.
,,Nu le-am cerut toate odată, la nivel național câte 500 de posturi anual și de cinci ani de zile nu am reușit. Avem 3 milioane de solicitări pe an, nu putem face față și cresc și timpii de așteptare. Și, normal, populația are alte așteptări de la noi. În plus se fac ore de gardă și personalul e din ce în ce mai obosit să acopere acest deficit. E un serviciu stresant pentru toți cei implicați, unitățile de primiri urgențe sunt supraaglomerate, ceva cu siguranță trebuie schimbat. Starea de sănătate a personalului medical s-a degradat foarte mult: s-au înmulțit cazurile celor care mor din cauza cancerului, afecțiunilor cardiace, probleme de sănătate datorate oboselii accentuate, stresului din fiecare zi”, a completat liderul sindical.

Statutul și salarizarea personalului!
Liderul de sindicat a explicat, de asemenea, că statutul este foarte important pentru că reglementează activitatea personalului, dar, din păcate, acesta este de trei ani la Comisia de sănătate din Camera Deputaților.
,,Dacă se întâmpla o nenorocire, Ministerul Sănătății nu are pârghii prin care să spună <<rămâneți încă 12 ore să acoperiți zona calamitată>>. În primul rând, acel statut ne reglementează activitatea și protejează omul. Sunt clarificate drepturile și obligațiile personalului angajat. Statutul are 28 de pagini și este afișat pe transparență decizională, dar se află la Camera Deputaților, de trei ani, la Comisia de sănătate. Acesta a trecut de Senat și a suferit mai multe modificări”, a menționat liderul de la Gorj.
Salarizarea rămâne și ea o problemă majoră.
,,Salarizarea este o problemă importantă pentru personalul TESA, deoarece a fost lăsată în aer și operativul depinde mult de ei. Suntem un TOT UNITAR. Pentru a ne misca în direcția corecta, trebuie ca toti cei implicati în acest proces să fie motivați. Până la urma personalul TESA e baza pe care se sprijina operativul. Adică eu știu că mașina mea corespunde dacă mecanicul este profesionist, știu ca am tuburile încărcate cu oxygen când merg la solicitare, stocuri de medicamente și materiale suficiente, aparatură funcțională, etc. Am hotărât că vom începe o pichetare la cele trei puncte pe care le-am menționat.Vom obține o autorizație pentru protest. Autoritățile vor fi informate cu 24 de ore înainte (jandarmeria, poliția). Constituția României ne garantează acest drept. Dorim să începem cu ultima săptămână din septembrie. La populație ne gândim, în primul rând. Nu o să golim stația de ambulanță și să afectăm populația. Vor veni cei care sunt în concediu sau în tură liberă. Nu vom diminua capacitatea operativă de interventie”, a conchis Ianc.
FNSAR este o organizaţie sindicală cu personalitate juridică la nivel naţional, care este formată din organizaţii sindicale judeţene din cadrul Serviciilor de Ambulanţă, constituite în FEDERAȚIA SINDICALĂ cu un statut propriu şi conducere proprie aleasă prin congres naţional o dată la patru ani cu sediul în Bucureşti conform Statutului. Membrii de sindicat care fac parte din FNSAR sunt din toate profesiile din cadrul Serviciilor de Ambulanţă cum ar fi: medici, asistenţi medicali, ambulanţieri, operatori registratori de urgenţă, TESA, întreţinere auto, personal auxiliar, etc. Din cei 11000 de angajați în serviciile de ambulanță peste 8000 sunt în FNSAR.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here