Sindicaliştii Hidroserv Târgu-Jiu au protestat la Mehedinţi

318

Sindicaliştii de la Hidroserv Târgu-Jiu s-au alăturat ieri după-amiază colegilor lor de la Porţile de Fier şi Caransebeş la acţiunea de protest care a avut loc în faţa Prefecturii Mehedinţi între orele 14.00 şi 17.00.

Liderul acestora, Cristinel Popescu, a declarat, cu această ocazie, că cei peste 700 de angajaţi ai acestor entităţi economice sunt nemulţumiţi “de deciziile administratorului judiciar Remus Borza de a disponibiliza 120 de salariaţi, de a reduce salariile şi de a sista eliberarea bonurilor de masă”. “Sperăm să atragem atenţia Guvernului asupra măsurilor arbitrare ale acestuia, care nu vor conduce la redresarea economică a celor trei Hidroserv-uri, ci vor pune în pericol funcţionarea în siguranţă a hidrocentralelor de pe Dunăre şi a microhidrocentralelor din judeţele Caraş-Severin şi Gorj”, a precizat, oficial, Popescu. Reprezentantul sindicaliştilor a anunţat că la mitingul ce de marţi de la Drobeta Turnu Severin sunt prezenţi 300 de salariaţi.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here