Sindicaliştii din sănătate aşteaptă promulgarea Legii salarizării

626

Federaţia Sanitas din România salută aprobarea de către Camera Deputaţilor a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 70/2014, privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015. Sindicaliştii aşteaptă promulgarea legii şi producerea efectelor acestora începând cu 1 iulie.

Liderii Sanitas spun că încă de la apariţia Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului, Federaţia Sanitas din România, partenerul Guvernului României în negocierea acestui act, a solicitat modificarea acesteia, în sensul obţinerii de beneficii şi pentru salariaţii din unităţile medico-sociale, sistemul public de asistenţă socială şi din direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti. Tocmai de aceea, sindicaliştii salută aprobarea de către Camera Deputaţilor a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 70/2014, privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015. „Drept urmare, aşteptăm ca Legea să fie promulgată de către preşedintele României şi să producă efecte începând cu 1 iulie 2015”, subliniază Valentin Popa, preşedintele Sanitas Gorj.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here