Sindicaliștii de la „Sănătatea” protestează alături de membrii SANITAS

644

Reprezentanților SANITAS din județul Gorj li se alătură, la protestul a organizat astăzi, în Piața Prefecturii, membri ai Sindicatului „Sănătatea”. Ion Măruță, președintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj, spune că la miting ar trebui să participe toți cei cărora le pasă, pentru a demonstra că Guvernul ar trebui să țină cont de solicitările sindicatelor atunci când ia decizii care îi privesc pe cei din sistemul public.

Filialele gorjene ale SANITAS și „Sănătatea” au semnat, la începutul acestei luni, un protocol de colaborare și susținere reciprocă în activitatea sindicală. În baza acestui protocol, dar nu numai, sindicaliștii de la „Sănătatea” au decis să se alăture celor de la SANITAS, la mitingul care se desfășoară astăzi, în Piața Prefecturii Gorj. „Dacă îți pasă de tine și de familia ta, vino alături de noi, miercuri, 20 aprilie 2016, între orale 11.00-13.00, în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu, să arătăm Guvernului tehnocrat că atunci când ia hotărâri care ne privesc trebuie să ne consulte și să țină cont de solicitările noastre. Acțiunea noastră este generată de intenția Guvernului de a promova ordonanța de urgență (legea unică a salarizării) prin care majoritatea categoriilor de angajați din sănătate, și nu numai, pierdeau la salariu 15 și 40%”, precizează Ion Măruță, președintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj.

Revendicări sindicale
Principalele revendicări ale sindicaliștilor din sănătate sunt: Eliminarea inechităților salariale pentru toți angajații din sistemul sanitar; Creșterea salariilor angajaților din sistemul sanitar și de asistență socială cu 25% și în anul 2016; Acordarea sporurilor specifice medicilor și pentru perioada orelor de gardă; Acordarea sporurilor la salariul de bază actual pentru întreg personalul din sistemul sanitar; Adoptarea unui nou Regulament de sporuri specific sistemului sanitar; Respectarea normativelor de personal din sistemul sanitar; Deblocarea și finanțarea posturilor; Reglementarea funcționării rețelei de medicină școlară; Reglementarea cadrului legislativ pentru echivalarea studiilor asistenților medicali; Alocarea unui procent de 6% din PIB pentru SĂNĂTATE.
Federaţia SANITAS din România atrage atenţia Guvernului României că sectorul sanitar este lăsat să se zbată între lipsa dotărilor şi cea a personalului de specialitate, insuficient pentru acest sistem atât de important, dar lăsat sau chiar încurajat în continuare să emigreze.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here