Sindicaliștii de la Energetica, la poarta Înaltei Curți. Liderii FNME, la Băile Călimănești

1435

În timp ce sindicaliștii Federației Energetica se aflau la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, când magistrații urmau să dea o soluție în recursul în interesul legii formulat de o instanță suceveană privind Legea 197/2021, liderii FNME se aflau la Băile Călimănești.

Situația este oarecum bizară în rândul sindicatelor reprezentative din CEO, o parte trăgând ,,hăis!” și alta, ,,cea!”. Din datele pe care le avem, liderii sindicali din Federația Națională Mine Energie s-au întrunit la Călimănești, având de discutat aspecte legate de ,,munca sindicală” în contextul situației dificile pe care o traversează mineritul și energia și schimbările care au loc la șefia Complexului Energetic Oltenia.
Întâlnirea celor de la FNME, la Călimănești, nu a fost comunicată în mod oficial. ,,A avut loc Colegiul FNME. Sunt patru astfel de Colegii pe an….Discută despre soarta mineritului la un pahar de vin, la băi, unde au găsit și ei să se întâlnească. Asta așa, din respect pentru salariații pe care ei îi reprezintă…”, a declarat unul dintre salariații companiei.
De cealaltă parte, sindicaliștii CEO care au pichetat sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au întors cu dezamăgirea că magistrații au amânat judecarea Recursului, până la data de 13 martie.
Cu alte cuvinte, Legea 197/2021, o lege constituțională, rămâne în continuare doar pe hârtie, nefiind aplicată nici după doi ani de la promulgare.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here