Sindicaliştii au propus: Condescu, supus verificărilor ANI

339

condescuÎn cadrul întrunirii Confederaţiilor sindicale, organizată ieri la Bucureşti, la care au participat şi lideri ai sindicatelor din Gorj, s-a discutat despre Marin Condescu.

Asta după ce mai mulţi lideri de sindicat au vociferat că liderul Federaţiei Naţionale Mine Energie(FNME) a scăpat, în mod surprinzător, de verificările Agenţiei Naţionale de Integritate(ANI) de care au avut parte mai mulţi sindicalişti cunoscuţi. Sindicaliştii l-au criticat pe gorjeanul Marin Condescu pe care l-au considerat regimentat politic PDL-ului, sindicaliştii considerând că liderul FNME ar avea un pact cu partidul de guvernământ. Pus în faţa acestor acuzaţii, unul dintre aghiotanţii lui Marin Condescu, vicepreşedintele FNME, Ion Feurdean a declarat că uniunea pe care el o reprezintă la întrunire nu are nimic de ascuns şi mai mult a menţionat că verificările ANI ar trebui să înceapă cu Marin Condescu, pentru a se vedea că sindicalistul nu este protejat de PDL. Vorbele lui Feurdean au încântat audienţa, discuţiile înainte fiind destul de aprinse.

Marin Condescu şi-a declarat public o avere de doar 100.000 de euro, deşi se vehiculează că numai vila sa din cartierul Primăverii ar fi costat aceşti bani. Constantin Creţan, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii a comentat spunând că averea lui Condescu ar fi “fabuloasă şi nicidecum de 100.000 de euro”, acesta fiind repartizată, în opinia sindicalistului, familiei liderului FNME şi unor persoane apropiate. Condescu a declarat de fiecare dată că are un salariu lunar de 6500 de lei şi o avere constând în imobiliare de doar 100.000 de euro.

A.Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here