Sindicalist din CEO: Nu tai înainte, fără să pui nimic în loc

1643

Manu Tomescu, lider de sindicat la Termocentralei Rovinari, nu este de acord cu unele dintre măsurile prevăzute în noul plan de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. Închiderea celui de-al treilea grup energetic de la Termocentrala Rovinari este măsura propusă în ultima variantă a planului de restructurare a CE Oltenia trimisă oficialilor de la Bruxelles, termocentrala urmând să funcţioneze cu doar două grupuri energetice.

„Noi nu o să fim niciodată de acord şi cred că niciun sindicalist sănătos la cap nu o să fie de acord să tai un grup energetic. Mai ales noi, la Termocentrala Rovinari, nu o să fim niciodată de acord să ne taie grupul trei fără să pună nimic în loc. Suntem de acord, dacă vedem parcul fotovoltaic cu cei 400 MW în sistem. Abia atunci să tăie grupul. Nu tai grupul înainte, fără să pui nimic în loc, doar pe vorbe”, a declarat Manu Tomescu.

El a precizat că Termocentrala Rovinari este cea mai performantă din ţară, având cel mai mic cost de producţie pe MW, iar tăierea grupului trei, înainte de darea în folosinţă a grupului cinci, ar reprezenta un risc enorm pentru unitatea respectivă, dacă unul dintre cele două grupuri energetice care ar rămâne funcţionale s-ar confrunta cu o avarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.