Sindicalist CE Oltenia: Munca noastră continuă să fie suprataxată

1447

Taxele din energie au împovărat Complexul Energetic Oltenia. Compania va trebui să plătească în acest an certificate de emisii de carbon în valoare de 1,6 miliarde de lei, echivalentul a 51% din cifra de afaceri. Și cu toate acestea, salariații speră să primească bani în plus la leafă. Mai este puțin timp și urmează o nouă negociere a Contractului Colectiv de Muncă. Până atunci, este campanie electorală, iar politicienii, în goana lor după voturi, își ridică privirea, din nou, către CE Oltenia. „E campanie electorală și a început deja carnavalul declarațiilor politice. Dar, la fel ca și până acum, în mare majoritate, noi, minerii și energeticienii din CE Oltenia, nu ne regăsim deloc interesele și așteptările în tot ceea ce se întâmplă în aceste zile”, susține unul dintre liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia.
Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, spune că salariații din CE Oltenia rămân în continuare „o categorie socială ignorată și disprețuită în România”, iar „munca noastră continuă să fie suprataxată”, dincolo de orice limite suportabile.
„Îmi este teamă de faptul că și viitorul guvern va lăsa în continuare aceste biruri puse pe munca noastră și că ne va pune și anul viitor să ne împrumutăm la bănci, pentru a ne putea plăti aceste taxe puse de ei, ca să fim lăsați să muncim aici și să putem trăi la noi acasă”, susține Tomescu, referindu-se la împrumutul pe care compania energetică l-a luat de la bănci pentru a plăti certificatele de CO2.
Sindicalistul de la Termocentrala Rovinari trage un nou semnal de alarmă. „Stimați colegi, vă atrag atenția că la începutul anului viitor avem de negociat un nou Contract Colectiv de Muncă și iar ni se va spune că nu sunt bani pentru suplimentarea fondului de salarii, deoarece trebuie plătite birurile pe care Statul Român le-a pus pe munca noastră! Dincolo de interesele politice și de orice altă natură, pe care le-ar avea unii dintre voi, cred că a venit momentul să ne gândim cu toții doar la interesul nostru comun, acela de a combate birurile puse pe munca salariaților din C.E. Oltenia! Eu cred că aceasta este cea mai gravă problemă cu care ne confruntăm cu toții, iar pentru asta trebuie să fim uniți, să luptăm și să o combatem împreună, mai presus de orice alte interese subiective și individuale. Și nu uitați! Guvernele vin și pleacă, iar problemele și nevoile noastre sunt tot mai grave”, a spus sindicalistul din CE Oltenia.
Anul trecut, compania a avut pierderi de peste un miliard de lei. Guvernul a elaborat o schemă de sprijin pentru CE Oltenia, pe care o va negocia cu reprezentanții Comisiei Europene.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here