Simpozionul Internaţional de Sculptură de la Târgu-Jiu (cu o vechime de 15 ani) a fost organizat de Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Institutul Cultural Român, Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu-Jiu în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România şi s-a desfăşurat în perioada 1–31 august 2016, în locaţia sa tradiţională de pe Digul Jiului din Parcul Central. Acesta, împreună cu Tabăra Internațională de Pictură (desfăşurată în paralel la Rânca, în perioada 22-31 august) fac parte din cadrul programului cultural „Atelierele Brâncuşi”, care are ca obiectiv promovarea operei lui Constantin Brâncuşi în ţară şi în lume.
La simpozion au participat șase sculptori: Antonis Myrodias (Grecia), Chiu Tai-Yang (Taiwan), Katt Latika (India), Nicolae Fleissig (Franța), Panaite Chifu (România) și Vlad Ciobanu (România), care este şi curator. Tema a fost la liberă alegere, iar materialul de lucru andezit, ceea ce constituie o premieră în istoria simpozioanelor de sculptură de la Târgu-Jiu.
Pentru o mai bună cunoaştere a sculptorilor participanţi, consider că este binevenită o scurtă prezentare a palmaresului acestora.
Katt Latika (n.1948 – Uttar Pradesh, 1971 – Faculty Of Fine Arts, Banaras Hindu University, 1975 – M.A. 
Faculty Of Fine Arts, M.S. University, Baroda, 1982 – Slade School Of Art, London University) trăieşte şi munceşte în Delhi şi Varanasi, are mai multe calificări academice şi este unul dintre cei mai valoroşi sculptori indieni contemporani. S-a remarcat în expoziţii personale (India, Anglia, Suedia, SUA, Australia) şi internaţionale (Japonia, Turcia, Brazilia, Franţa, Rusia, Germania, SUA, Olanda) şi a participat în tabere de sculptură din India şi SUA. Are lucrări în colecţii ale galeriilor naţionale sau în colecţii private din India şi străinătate. A luat prestigiosul premiu naţional al Academiei „Lalit Kala” din New Delhi.
Nicolae Fleissig (n. 1948 – Târgu-Mureş, 1973 – Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”
Bucureşti) trăieşte în Franţa din 1982. S-a remarcat de-a lungul anilor printr-o activitate artistică impresionantă, realizând numeroase expoziţii individuale (România, Luxemburg, Franţa, Belgia, Spania, Germania, Japonia, Danemarca, SUA) şi de grup (Franţa, Spania, Andorra, Germania, Japonia, Elveţia, Polonia, Rusia), participând la simpozioane de sculptură din multe ţări: România, India, China, Israel, Rusia, Turcia, Guatemala, Egipt, Brazilia, Maroc, Grecia, Spania, Danemarca, Belgia, SUA.
Panaite Chifu (n. 1953 – Siliştea Gumeşti, jud.Teleorman, 1979 – Institutul de Arte Plastice „N.Grigorescu” Bucureşti) locuieşte în Bucureşti. Din 1980 participă la numeroase expoziţii de sculptură şi desen, atât personale organizate în ţară (în special în Bucureşti), cât şi internaţionale (China, Olanda, Taiwan, Italia, Mexic, Japonia, Spania, Elveţia, Franţa, Canada). Prezent la numeroase simpozioane de sculptură monumentală în România, Turcia, Taiwan, Germania, China, Luxemburg, Italia, Spania, Mexic, Albania, Coreea de Sud, Japonia, Portugalia, Elveţia, Olanda. A obţinut numeroase premii şi diplome în ţară şi peste hotare.
Antonis Myrodias (n. 1963 – Atena, cu studii academice în Atena şi Florenţa) are la activ expoziţii 
individuale în Grecia (Atena, Patmos, Andros), a participat la multe expoziţii internaţionale colective (Grecia, Italia, Iran, Taiwan, China, România, SUA, Franţa, Belgia) şi la numeroase simpozioane internaţionale de sculptură: Grecia, China, Turcia, Iran, Albania, Egipt, India, Maroc, Siria, Italia, Dubai, Liban, Canada, Marea Britanie, Franţa, Spania, Moldova, România, Coreea de Sud, Israel. A luat mai multe premii la concursuri internaţionale de sculptură. A fost implicat în proiecte de cercetare şi conservare în artă şi arheologie.
Chiu Tai-Yang(n.1962 – Miaoli, absolvent al Universităţii de Arte Frumoase Tunghai) este actualmente 
director executiv al Asociaţiei Sculptorilor din Taiwan şi membru al Comitetului pentru Artă Publică al Ministerului Culturii din Taiwan. A participat la simpozioane de sculptură naţionale şi internaţionale din Taiwan (uneori în calitate de curator) şi din străinătate (Ungaria, China, Franţa, Rusia, Australia). Lucrările lui se află în diverse colecţii din ţară şi de peste hotare (Ungaria, Thailanda, Australia). A scris cartea „Piatra – realizarea visului meu”.
Vlad Ciobanu (n. 1948 – Pungeşti, jud. Vaslui, absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”) trăieşte în Bucureşti. Pe lângă expoziţiile sale personale din România (Bucureşti) a participat cu lucrări la expoziţii de grup naţionale (Bucureşti) şi internaţionale în: Olanda, Italia, Spania, Serbia, Bulgaria, Austria, Germania, Franţa. A luat parte la concursuri internaţionale (Barcelona, Ravenna, Milano, Budapesta) şi la simpozioane internaţionale de sculptură: Iugoslavia, Bulgaria, Serbia, Romania. A fost distins cu mai multe premii. Lucrările, de înaltă ţinută artistică (un fapt de altfel de aşteptat la palmaresul excepţional al artiştilor prezenţi în simpozion), nu întotdeauna pot fi încadrate (fie şi formal) la un anume stil artistic, fapt recunoscut chiar de unii dintre participanţi. Sculptorul Panaite Chifu crede, de pildă, că lucrarea sa – numită „Universalia” – nu ţine de un stil sau de un curent artistic şi că, de fapt, „orice sculptor are o formă personală de exprimare în funcţie de propria sa structură spirituală”. Lucrarea reprezintă o viziune cosmogonică asupra Universului, pornind de la ceea ce a simţit în mod natural artistic, dar confirmat şi de unele descoperiri ştiinţifice. A elaborat astfel în lucrarea sa structuri simbolice care trimit spectatorul la o Imago Mundi cu aspect sferic, deoarece credinţa lui este că forma perfectă a sferei stă la baza întregului Univers, de la Microcosmos (atom) la Macrocosmos (planete, stele). Este sugerată şi 
piramida, simbol arhaic prezent în numeroase locuri de pe glob. Artistul crede că sculptura (ca şi arta în general) „trebuie să dea spectatorului prilejul de-a ieşi din cotidian, pentru a putea avea trăiri inedite, filosofice, care pleacă tocmai de la combinaţiile volumetrice cu putere sugestivă ale operei sculpturale”.
Katt Latika a creat lucrarea „Power of the roots” („Puterea rădăcinilor”), ce ţine, de asemenea, de un stil foarte personal. Suprafaţa plastică în acest caz este situată aproape în totalitate într-o cavernă creată în piatra de andezit, îmbrăcând forma unor rădăcini dese, paralele sau întreţesute ca o pânză. O astfel de concepţie este strâns legată de pasiunile pe care artista le-a avut încă din copilărie (dorinţa de-a afla cum arată rădăcinile în sol) sau din tinereţe (când, ca studentă, asista la disecţii pentru a vedea structurile interne ale corpului uman). Artista are de altfel credinţa că „în general, formele exterioare sunt o reflexie a unor structuri interioare”. După ea, „sculptura nu este o formă fixă, definitivă, ci este o activitate continuă, deoarece aceasta este ca şi natura din care este inspirată, adică într-o veşnică metamorfoză, iar formele plantelor – rădăcini, ramuri, frunze – sunt şi ele într-o creştere continuă”. Din aceste motive îşi consideră lucrarea „o sculptură organică”.
Chiu Tai-Yang consideră că lucrarea sa – numită „Faith” („Credinţă”) – poate fi privită ca o „discuţie” între principiile contrare Yin şi Yang şi, de asemenea, ca o aluzie la situaţia existentă în lume. Sculptorul taiwanez crede cel mai mult în adevăr, descriind opera sa şi într-o manieră aforistică: „Sinceritatea totală 
poate afecta chiar metalul şi piatra. Sinceritatea poate face ca metalul şi piatra să crape. Unde este o voinţă, există şi o cale”. Emoţionat, declara: „Ceea ce las aici la Târgu-Jiu este un tribut maestrului Brâncuşi, pe care-l consider un idol al meu”.
Nicolae Fleissig, prin lucrarea sa „Dialog”, merge către o altă dimensiune, punând „culoare pe piatră”. Este o lucrare de sculptură contemporană nonfigurativă, de factură evident modernă, artistul revendicându-se în acest fel de la mişcările artistice de avangardă de la începutul secolului XX. Concepţia sculpturală este dată de două „construcţii” care sunt relativ egale (au aproape acelaşi volum şi aceleaşi proporţii, dar sunt diferite prin raportul de culoare), egalitate ce permite „dialogul” între ele. Mărturiseşte că a dorit în mod expres să vină la Târgu-Jiu, unde se află capodopera lui Brâncuşi, ştiind că acesta a lucrat aici cu două elemente esenţiale (în afară de concept) ca formă de exprimare: simetria şi repetiţia. Cu aceleaşi elemente a operat şi el în sculptura „Dialog”, care este în acest fel o lucrare relaţionată la ansamblul brâncuşian.
Pentru Antonis Myrodias, sculptura este o „fereastră” care îi dă posibilitatea de a comunica cu oamenii, motiv pentru care crede mai ales în „public art” (acesta fiind şi răspunsul artistului la timpul şi locul unde trăieşte). Atenian fiind, el simte că sculptura sa poate fi un punct de referinţă prin care se poate întoarce la „tradiţia agorei din vechea Grecie”. În general, prin formele geometrice ale lucrărilor sale, el încearcă să descrie activitatea oamenilor şi relaţiile dintre ei (ca indivizi într-o comunitate) şi, mai ales, „elementele de contact” dintre aceştia şi direcţiile după care se transformă gândirea şi sentimentele lor. 
Face acest lucru, deoarece crede cu tărie că astăzi este foarte important de-a schimba idei, de înţelegere mutuală şi respect, în sensul de-a minimaliza inegalităţile şi a crea o punte între diversităţi. Geometriile pe care le creează se pot constitui ca „puncte de forţă” în peisajul urban sau natural. Opera sa – numită sugestiv „Meeting” („Întâlnire”) – este un „fruct al modernismului”, o mişcare care a îndepărtat ornamentalul din artă, conducând spre simplitate şi spiritualitate, ceea ce a reprezentat un mod mai adânc de gândire şi expresie (aşa cum a procedat însuşi Brâncuşi). Myrodias ţine să specifice că „Stilul meu nu este copiat şi nu se pot vedea alte opere similare şi sunt mândru de asta”.
Vlad Ciobanu spune că lucrarea sa „Relicvar” este „un semn bizantin”.
Patrimoniul municipiului se îmbogăţeşte cu alte şase lucrări de sculptură valoroase, Târgu-Jiul meritând astfel din plin renumele de oraş al sculpturii moderne şi contemporane, dar şi de oraş cultural de talie europeană.
Sorin Lory Buliga
