Simpozionul „Patologia respiratorie în practica medicală curentă”, un real succes

99

_MG_5016Simpozionul naţional cu participare internaţională „Patologia respiratorie în practica medicală curentă”, ediţia a doua, a debutat ieri, la Târgu-Jiu. Organizarea sa, deşi a fost greu de realizat, a făcut din acest eveniment un real succes. Lucrările Simpozionului continuă şi pe parcursul acestei zile, medici din toată ţara, dar nu numai, participând activ la comunicările cuprinse în program.

„Patologia respiratorie în practica medicală curentă” reprezintă o temă de interes pentru cadrele medicale. De organizarea simpozionului naţional cu această titulatură s-au ocupat două importante instituţii gorjene: Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu şi Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. În asemenea vremuri sumbre, să realizezi un eveniment de anvergura şi valoarea Simpozionului naţional „Patologia respiratorie în practica medicală curentă” nu este deloc simplu, fapt confirmat şi de Tiberiu _MG_5007Tătaru, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”: „aşa cum am promis anul trecut, cu toate că am făcut-o cu jumătate de gură, iată că am reuşit să organizăm şi cea de-a doua etapă a Simpozionului „Patologia respiratorie în practica medicală curentă” şi ne-am depăşit aşteptările în ceea ce a privit organizarea acestei a doua ediţii, în ideea că de data aceasta este un simpozion naţional şi, cu mândrie o spunem, cu participare internaţională. Am avut provocări foarte mari de înfruntat în ceea ce priveşte organizarea acestui eveniment, pe de o parte din cauza crizei financiare, care a afectat întreaga ţară de ceva vreme şi astfel am avut greutăţi în obţinerea de sponsorizări de la companiile farmaceutice de medicamente şi, pe de altă parte din cauza situaţiei pe care o cunoaşteţi foarte bine, acel pericol de a ne pierde autonomia ca şi spital; acest lucru a fost, sper anihilat, îndepărtat şi acest lucru l-am reuşit în primul rând cu sprijinul omului Ion Călinoiu, care a ţinut foarte mult la ceea ce înseamnă sistem sanitar în judeţul Gorj”.

Participanţii au subliniat beneficiile Simpozionului

_MG_5024La deschiderea Simpozionului „Patologia respiratorie în practica medicală curentă” au participat nume importante atât din domeniul sănătăţii, al învăţământului universitar, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene. Adrian Gorun, rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, unul dintre organizatorii Simpozionului a subliniat valoarea evenimentului pentru cercetarea ştiinţifică. „Aş vrea să transmit salutul Senatului Universităţii „Constantin Brâncuşi” şi cel al rectorului pentru iniţiativa dumneavoastră. Mulţumim, de asemenea şi pentru sprijinul pe care îl acordă Consiliul Judeţean instituţiilor de toate tipurile şi de profil de la nivelul judeţului, dar nu în ultimul rând, ci pe primul loc, personalităţilor de prim rang care au făcut ca azi, la Târgu-Jiu, să se desfăşoare un simpozion pe cercetări interdisciplinare, pe cercetări care sunt de larg interes, nu numai pentru populaţia din judeţul Gorj, ci pentru faptul că aceste comunicări ştiinţifice vor reprezenta puncte de reper în cercetarea ştiinţifică medicală”, a declarat Adrian Gorun, rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.

_MG_5030Şi Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, prezent la deschiderea lucrărilor Simpozionului, consideră că acest eveniment este un câştig pentru toată lumea: „organizatorii evenimentului: Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” şi Universitatea „Constantin Brâncuşi”, sunt instituţii reprezentative ale judeţului Gorj, cu oameni de nădejde şi vor realiza tot ceea ce înseamnă lucruri bune în perioada aceasta. Acest simpozion sunt convins că va fi un câştig în ceea ce înseamnă performanţă în sănătate, un câştig în ceea ce înseamnă să fim solidari în a realiza, potrivit responsabilităţilor pe care le avem şi din funcţiile pe care le ocupăm, efemere de altfel, tot ceea ce trebuie să fie pentru clienţii noştri, care sunt cetăţenii”.

Ana Băleanu, preşedinte al Colegiului Medicilor Gorj a pus punctul pe beneficiile simpozionului: „este un beneficiu pentru lumea medicală această întâlnire şi, aşa cum am precizat şi anul trecut, specialităţi de tot felul pot să comunice, să prezinte puncte de vedere având în vedere experienţa din fiecare domeniu de activitate, ceea ce înseamnă o mai bună colaborare între specialităţi, beneficiul avându-l pacientul cu care lucrăm şi pe care îl avem tot timpul în faţă”.

Program încărcat şi oaspeţi importanţi

Prima zi a Simpozionului naţional „Patologia respiratorie în practica medicală curentă” a avut un program încărcat şi s-a bucurat de o participare consistentă a medicilor de familie, dar şi a personalităţilor medicale şi nu numai. Moderatorii comunicărilor au fost: Prof. univ. dr. Constantin Marica, Prof. univ. dr. Cristian Didilescu şi Conf. univ. dr. Mimi Niţu. Profesorul universitar doctor Constantin Marica este, după cum a declarat, „gorjean get beget”. Revenirea în Gorjul de care se simte atât de legat a însemnat o bucurie pentru medicul Constantin Marica, cu atât mai mult cu cât motivul prezenţei sale aici a fost acest Simpozion. „Trebuie să subliniez progresele importante care s-au făcut la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”. Această unitate nu se limitează doar la tratarea tuberculozei, ci la o paletă mai largă de afecţiuni, ceea ce permite realizarea unui act medical mai bun”, a subliniat Prof. univ. dr. Constantin Marica. Un oaspete inedit, venit tocmai din Anglia, Frank Lamptey managing director Westside Baskethall, a spus că a venit la simpozion impresionat fiind de diferenţa dintre cele două sisteme sanitare, cel britanic şi cel românesc. Comunicările primei zile a Simpozionului naţional „Patologia respiratorie în practica medicală curentă” s-au derulat pe tot parcursul zilei. Astăzi se va desfăşura cea de-a doua sesiune de comunicări şi, bineînţeles, încheierea acestei ediţii a Simpozionului. Vom reveni cu amănunte.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here