Simpozion la Parlament cu 300 de specialiști din domeniul Apelor! Modernizarea stațiilor de tratare din Gorj, adusă în discuție

342

Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP), împreună cu Administrația Națională “Apele Române” (ANAR), au organizat, ieri, la Palatul Parlamentului, un simpozion dedicat Zilei Mondiale a Apei, care anul acesta a avut ca temă apa și apa uzată. La eveniment, alături de nenumărate personalități ale vieții politice, mai exact alături de 300 de specialiști în domeniul apelor, a participat și fostul secretar de stat de la Ministerul Comunicațiilor, vicepreședintele PSD Gorj, Bebe-Viorel Ionică.

Evenimentul de miercuri din Capitală s-a bucurat de prezența marcantă a multor personalități, printre care: fostul președinte al României, Ion Iliescu, ministrul Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Grațiela Gavrilescu, fost ministru al Mediului, fostul Prim-ministru al României, Petre Roman, fostul ministru al Mediului, deputat Attila Korodi, fostul ministru delegat pentru Ape și Păduri, deputat Doina Pană, fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu și directorul general al ANAR, Nicolae Bărbieru. “În acest moment, România face eforturi susţinute pentru a dezvolta și implementa proiecte şi se întreprind acţiuni îndreptate atât către protejarea resurselor de apă, cât şi asupra asigurării accesului la o apă de calitate bună şi în cantitate suficientă, pe baza celor stabilite prin Programul de Guvernare.(..) Sunt convinsă că evenimentele organizate în această săptămână la nivelul celor 11 Administrații Bazinale de Apă, precum și în cadrul evenimentului central din 22 martie 2017, de la Palatul Parlamentului, reprezintă un bun prilej pentru gospodarii de apă de a discuta cu toți factorii interesați despre aceste cerințe și obligații, în vederea identificării și implementării soluțiilor și acțiunilor comune”, a declarat, la deschiderea evenimentului, ministrul Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu.

IMG_1593Proiecte importante
Ion Iliescu a luat, de asemenea, cuvântul aici vorbindu-le celor prezenți de investițiile majore care s-au făcut în România cu ani în urmă, prin construirea marilor baraje, dar și de necesitatea abordării proiectului Siret-Bărăgan. În finalul discursului, Ion Iliescu a pledat pentru mesele rotunde în care specialiștii să se pună de acord pentru reamenajarea barajelor din România.
Bebe-Viorel Ionică a fost la acest eveniment alături de fostul președinte al țării, Ion Iliescu, menționând că în acest cadru “s-a reluat problematica sistemului de irigații Siret-Bărăgan și viitoarele probleme europene care duc la o apă de o mai bună calitate pentru populația țării. S-a discutat despre economisirea apei potabile, resursă epuizabilă, și despre condițiile în care apa ajunge, în final, la beneficiar. S-a discutat și despre Bazinul Jiului și de programele europene necesare pentru modernizarea stațiilor de epurare din Oltenia și bineînțeles că și din județul Gorj”, a declarat Bebe-Viorel Ionică, la finalul evenimentului.

Începând din anul 1993, comunitatea internațională sărbătorește, în fiecare an, pe 22 martie, Ziua Mondială a Apei. Evenimentele își propun în fiecare an să aducă în atenția oamenilor problemele legate de gestionarea corectă a resurselor de apă. În 2017, tema principală a campaniei este “De ce risipim apa?”. Prin această campanie, organizațiile internaționale încearcă să transmită un mesaj referitor la risipirea apei. Mai exact, ei consideră că este foarte important ca oamenii să învețe noi modalități de a reutiliza apa, tehnici prin care să se reducă consumul, dar și practici care să oprească poluarea prin deversarea de apă menajeră.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here