Simple note – Armoniile cromatice datorate pictoriţelor Corina Perianu şi Lucia Juncu

1241

Am avut bucuria de a participa la un inedit vernisaj al EXPO PICTURA, în Sala „Florin Isuf” a CJCPCT, la vremea caniculei începută în a doua parte a lunii iunie. De atunci am rămas dator cu nişte simple note sau măcar impresii de iubitor şi admirator al picturii.

Surpriza a constituit-o prezenţa pe simezele Sălii „Florin Isuf” a două reprezentante ale picturii de pe cele două maluri ale Prutului: pe de o parte Corina Perianu, discipolă a Maestrului Vasile Grigore, restauratoare la Muzeul Naţional de Artă al României, din Bucureşti, acuarelistă de excepţie şi, pe de altă parte a doamnei Lucia Juncu (Chişinău, Republica Moldova), artist emerit la ea acasă, deşi acasă se simte şi pe meleagurile noastre, fiind apreciată pentru picturile sale în culori vii şi peisaje viguroase inspirate de nemuritoarele ţinuturi româneşti din Basarabia, cât şi din ţara mamă România.
expozitie (1)Ideea reunirii lucrărilor noi ale celor două artiste membre al Uniunii Artiştilor Plastici Profesionişti din România în cadrul expoziţional generos al micuţei, dar cochetei săli i-a aparţinut Artistului imaginii Teodor Dădălău, curator de astă dată, el însuşi un apreciat iubitor de cultură adevărată modernă, nu doar al culturii tradiţionale ca etnograf şi etnolog autor al mai multor albume de specialitate, toate scoase la Editura CJCPCT.
Dacă doamna Corina Perianu a expus aproape numai acuarele, în culori calde, mai pale, nu acelaşi lucru s-a petrecut la colega domniei sale de la Chişinău – Lucia Juncu, care-a expus pe lângă acuarele şi numeroase lucrări valoroase în ulei pe pânză, deosebit de apreciate în Basarabia, în România unde participă la foarte multe tabere unde este invitată.
expozitie (2)Ca un făcut, cu o oră mai devreme se vernisase o altă expoziţie la Muzeul de Artă din Târgu Jiu, organizată de Dorina Cioplea. Cum artistele Corina Perianu şi Lucia Juncu participaseră şi la acel vernisaj, ei bine şi Dorina Cioplea le-a întors vizita. Ba chiar a fost poftită de directorul CJCPCT, scriitorul Ion Cepoi, să rostească în calitate de oaspete şi viitor critic de artă, dacă nu mă-nşel câteva impresii despre expozante. N-a făcut-o prea cu sârg, simţindu-se atrasă mai mult de expoziţia de grup pe care-o organizase şi, probabil, că nici n-a avut vreme să privească atent creaţiile celor două pictoriţe – Corina Perianu şi Lucia Juncu -, prezente pentru prima dată la Târgu-Jiu.
Mai apropiat de acest minunat eveniment artistic mi s-a părut Ciprian Florescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. La EXPO PICTURA au participat şi artistul plastic total Ivan Kancev (Gabrovo, Bulgaria), un mai vechi prieten al Gorjului, împreună cu directorul Galeriilor de Artă Modernă din expozitie (4)Gabrovo. Ceea ce i-a prilejuit lui Ion Cepoi constatarea niţel cam amară: „Noi avem artişti şi operă de artă moderne, dar nu ne putem compara cu imensa şi moderna Galeria de Artă din Gabrovo”. Una pe care-am vizitat-o şi eu, cu săli întinse pe patru etaje, dintre care unul este dedicat Artei din Japonia, iar parterul este închiriat unor firme ce aduc venituri culturii din regiunea Gabrovo, înfrăţită cu cea din judeţul Gorj, printr-un parteneriat pus la cale de acelaşi neobosit Doru Dădălău.
Ca un vis al unei după amieze de vară, scriitorul Ion Cepoi nu-şi dezminte optimismul: „Cine ştie, poate peste ani va avea şi Târgu Jiul o Galerie de Artă Modernă. Pentru că merită!” De meritat, meritau şi pictoriţele Corina Perianu şi Lucia Juncu o sală mai mare. Pe altădată. Pentru că am priceput că vor mai veni şi vor mai expune în faţa publicului gorjean.
Ion Predoșanu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here