Simple întrebări

578

Aş dori să primesc răspunsul la aceste simple întrebări:
1: Care este valoarea în euro a tuturor despăgubirilor făcute de statul român vindicativilor?
2: Excluzând anii 50, când s-au făcut exproprieri şi naţionalizări la care foştii proprietari nu au fost despăgubiţi, au existat în “partea a doua” a societăţii româneşti socialiste exproprieri făcute în interesul statului sau al colectivităţilor (construire de blocuri, de pieţe-cum a fost cazul şi în Tg-Jiu) unde proprietarii au fost despăgubiţi în perioada aceea, dar după 89, au cerut din nou bani?
3:Până unde se merge cu restituirile conform “Legii Lupu” atât în ceea ce priveăşte suprafaţa agrară, cât şi timpul până unde se merge? Ea merge până la…Adam, anulând toate reformele agrare de la Cuza, Ferdinand şi Groza încoace?
4: Ce averi s-au restituit fostei case regale de Hohenzollern? Dar nepotului său?
5: Până unde merge încălcarea Constituţiei de către preşedinte care nu se mai sfieşte să înfiinţeze partide noi, unde şi-a donat şi salariul pe o lună, fără a da un leu în schimb pentru săracii României, cum face de exemplu Gigi Becali, care lăsând la o parte “păcatele” lui, zace în puşcărie, timp în care continuă să-şi doneze părţi însemnate din avere oamenilor săraci şi bolnavi?(Fac o glumă aici şi când mă gândesc că prima condiţie a sfinţilor din calendar a fost donarea averilor la cei săraci, păi atunci Becali mai că merită “sacralizarea”.
Dar el nu doreşte acest lucru, dar vrea să se ţină cont de situaţia lui şi să fie eliberat pentru o perioadă ca să se opereze.)
Şi dacă mă gândesc bine câţi milionari din România (şi avem destui) şi-au donat părţi însemnate de avere pentru cazuri sociale?
Spun pentru cazuri sociale pentru că statul român ar trebui conform doctrinei neo-liberale să-şi ia mâinile de pe cei nevoiaşi, doctrina de “stat social” nefiind agreată atât de Băsescu, cât şi de Antonescu.
Propun ca cei cu venituri mari să doneze un procent cât de mic la îmbunătăţirea socială a României.(Pare-se că a fost o lege în acest sens, dar s-au împotrivit “dreptacii”).
Gh. Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here