Simplă nedumerire, la Seuca-Peştişani?- Neacordarea titlurilor de proprietate – datorată doar unor interese meschine!

285

Cazurile flagrante de neaplicarea legilor în vigoare şi a totalei lipse de interes pentru problemele cetăţenilor în acordarea titlurilor de proprietate – mai ales în cazul pădurilor – sunt de notorietate în comuna Peştişani. Pornind de la o scrisoare, mai prezentăm încă unul abuziv.,

Cine este Eugeniu Brânzan şi ce vrea el. Dar şi alţii !
Omul are peste 80 de ani, fiind născut în satul Seuca din comuna Peştişani. A fost învăţător şi directorul şcolii primare din sat vreme de 45 de ani, mai precis între 1951-1996. În toţi anii aceştia a reprezentat satul în Consiliul popular, iar după 1990 a fost consilier local, până acum vreo 9 ani. N-a mai candidat din partea PSD din pricina vârstei înaintate. Totdeauna, împreună cu oamenii din sat şi cu foştii primari au făcut multe lucrări : fântâni, şcoala, podeţe şi drumuri amenajate în interiorul satului, dar şi drumuri de legătură cu alte sate vecine precum Câlnic, Teleşti, Godineşti şi Vânăta.
La vârsta aceasta îl preocupă soarta pădurilor, fiind bucuros atunci când a auzit că acestea vor fi retrocedate foştilor proprietari. A sosit o comisie de topografi, în frunte cu ing. Rusu, şi a identificat pădurile fiecărui cetăţean ce aştepta cu actul de proprietate în mână. Nemulţumirile au apărut după plecarea inginerului Rusu. Care întocmise o hartă cu toate parcelele: lungime, lăţime şi vecini. Eugeniu Gh. Brânzan apare pe hartă cu 4,35 de hectare de pădure.

Una în acte, alta în scripte!
Lui nea Gicu Brânzan, deşi are acte pentru 4,35 ha, i s-a dat un titlul de proprietate doar pentru 2 hectare! Situaţia s-a repetat şi la alţi consăteni, încât semnatarul scrisorii se-ntreabă, nedumerit, dacă nu-i vorba de altă naţionalizare?!
Cu vreo patru-cinci ani în urmă a participat la o şedinţă în sat Dan Morega, care şi-a depus candidatura la Camera Deputaţilor în Colegiul I. S-au ridicat şi problemele legate de pădure, oamenii fiind întrebaţi dacă au acte şi i-am dat dumnealui un exemplar din copiile actelor.
Măsluitorii actelor: primarul şi secretara
La Primăria Peştişani s-au dus Eugeniu Gh. Brânzan şi încă vreo 8-9 persoane aflate în aceeaşi situaţie. Numai că au discutat cu primarul Florin Pavel şi secretara sa, Miruna Porumbel, plus şeful Ocolului Silvic Târgu-Jiu, Ion Iovu! Au fost chemaţi pe rând şi au dat declaraţie ca pe timpul comuniştilor, au depus actele doveditoare şi li s-au făcut dosare la fiecare. De atunci au trecut cinci ani şi nu s-a făcut nimic.
Eugeniu Gh. Brânzan a mai trecut pe acolo şi, de fiecare dată, sectarul Miruna Porumbel îl ruga să vină altă dată. Între timp Miruna Porumbel s-a mutat, temporar, la Primăria Bumbeşti-Jiu, iar petentul a discutat cu jurista Alina Dăianu. Care l-a ascultat, politicoasă, dar n-a găsit dosarul său pe nicăieri.

Ce-i de făcut?
Dezinteresul funcţionarilor publici ai Primăriei Peştişani nu s-a schimbat cu nimic. Chiar dacă primarul Florin Pavel este reţinut şi suspendat. Corespondentul nostru, Eugeniu Gh. Brânzan s-a operat anul trecut de rinichi şi mai e şi cardiac. S-a deplasat, totuşi, la Târgu-Jiu unde-a fost sfătuit să-şi ia un avocat şi să dea primăria Peştişani în judecată. Numai că sumele percepute de avocat şi taxele i-ar mânca pensia pe aproape două luni!
Eu cunosc cazuri din Peştişani când problemele s-au rezolvat doar la CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Şi ar mai fi o altă şansă, peste alţi trei ani, să-şi aleagă un primar ca lumea. Unul care să se ţină de promisiuni, nu doar de minciuni şi interese personale!
Ion Predoşanu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here