Simona Pătruleasa s-a decis să se reîntoarcă în lumina reflectoarelor. Oferta care i-a plăcut cel mai mult vine de la TVR, iar pronosticul este că, din toamnă, o vom vedea la ştiri. Totuşi, ea spune că e în negocieri cu mai multe televiziuni şi are de ales între trei variante: sport, divertisment şi ştiri.
Pe vremea când lucra în Antena 1, Simona nu se temea că ar putea să fie înlocuită.
„Eu cu mâna mea am dus fete să dea probe la sport, dar nu m-am gândit niciodată că ar putea să-mi ia locul. Pentru că mi-ar fi plăcut şi mie, la 22 de ani, să am şansa să mă ia cineva de mână şi să mă ducă să dau o probă. Ceea ce nu s-a întâmplat niciodată”. Totusi, Simona nu se poate plânge, deşi stă „pe bară” de câteva luni bune. Şansa ei a fost că şi-a putut permite să-şi dea demisia în momentul în care nu s-a mai simţit bine la locul de muncă.