Simboluri dacice sculptate în lemn cu drujba

2416

Platoul din fața Mânăstirii Polovragi s-a transformat într-o adevărată vatră dacică. Cinci sculptori iscusiți din Cluj, Bihor, Vrancea, Vâlcea și Gorj transformă lemnul, cu ajutorul drujbei, în adevărate opere de artă.

Tabăra de sculptură organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Polovragi și Asociația pentru Dezvoltare Locală și Parteneriat Comunitar Polovragi, se încheie duminică.
Artiștii prezenți la Polovragi lasă în urma lor creații reprezentative pentru arta lemnului din România, creații care readuc în memoria publică simboluri dacice străvechi.
Operele realizate în cele zece zile vor fi amplasate, ca în fiecare an, în poiana din fața Mănăstirii Polovragi. Responsabilul de proiect din partea CJCPCT Gorj, etnologul Pompiliu Ciolacu, spune că zeci de turiști vin zilnic pentru a vedea cum se sculptează în lemn.
„Eu, meșterul Radu Lazăr, nu pot da suflet materiei, dar cred cu tărie că i-aș putea reda forma, așa încât vibrația vizuală să poată stârni emoție”, spunea artistul la prima ediție a taberei de sculptură. Lupul dacic, Burebista, Gânditorul de la Hamangia şi perechea lui, dar şi simboluri şi chipuri din istoria României sunt principala sursă de inspiraţie a lui Radu Lazăr, care a participat la toate edițiile taberei de la Polovragi, realizând sculpturi deosebite. Sculptorul vorbește cu dragoste și multă pasiune despre lucrările sale, dar și despre ceea ce găsim în zona de sub munte, zonă încărcată de istorie, tradiție și frumusețe.

S-a mutat din Vrancea la Polovragi
Gheorghe Bostănică este un alt sculptor prezent la Polovragi. El lucrează cu drujba. S-a născut în Jariștea, județul Vrancea, și pasiunea pentru sculptură și-a descoperit-o în anul 2013. Fermecat de ospitalitatea oamenilor și frumusețea peisajelor polovrăgene, artistul s-a mutat, începând cu anul 2020, în comuna Polovragi.
Ștefan Bara este un sculptor născut în județul Sălaj. Pasiunea pentru arta lemnului și-o descoperă de timpuriu, zona natală fiind extrem de bogată în elemente de artă tradițională.
Considerând că pasiunea poate deveni o profesie adevărată doar în măsura în care este însoțită de educația artistică necesară, în 1986 absolvă cursurile de ,,Crestături în lemn” la Școala Populară de Artă Cluj-Napoca. Participă la diverse tabere de creație în domeniu, printre lucrările sale de mare anvergură numărându-se: Poartă monumentală de lemn, la Grădina Botanică din Cluj Napoca; Poarta de lemn de la Casa Memorială ,,Iuliu Maniu” de la Bădăcin, județul Sălaj; trei portaluri realizate în perioada 2018-2020 în cadrul Taberei de Sculptură ,,Simboluri dacice în arta lemnului din România”, Polovragi, județul Gorj.
Nicolae Rotaru, sculptor, născut în Crasna, județul Gorj, este un alt participant la Tabăra de Sculptură de la Polovragi. „Aparținând prin naștere și locuire zonei montane a Gorjului, este fascinat din copilărie de frumusețea și noblețea obiectelor din lemn aflate în gospodăria fiecărui muntean. În timp, pasiunea pentru cioplit a devenit modul său cotidian de viață, astfel încât fiecare zi înseamnă pentru el bucuria de a înțelege și descoperi altă taină a lemnului. Participă la tabere de gen din țară și expune de-a lungul anilor lucrările sale în cadrul unor târguri ale meșterilor populari ori târguri de turism la Târgu-Jiu, Craiova, București, Iași, Viena, Varșovia, Paris, Madrid, Bilbao”, spun organizatorii.
Nicolae Rotaru a participat la toate edițiile organizate până acum ale Taberei de sculptură ,,Simboluri dacice în arta lemnului din România” de la Polovragi. S-a specializat în prelucrarea lemnului de esență tare (nuc, ulm, frasin, stejar, măslin), folosind ca tehnici de lucru incizia, excizia și crestătura, sculptând în specificul perioadei precreștine, în mod deosebit a celei geto-dacice.
Adrian Ion Voican, sculptor în lemn cu drujba, este născut în Măldărești, județul Vâlcea. Voican este un meșter creativ care a participat de-a lungul timpului la diverse simpozioane şi tabere de creaţie. Sculptura în lemn cu drujba a transformat-o în artă, în arta de a însufleți lemnul, de a-i da forme și chipuri frumoase care să încânte privirile celor care apreciază sculpturile în lemn.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here