Silvicul a rămas în stoc cu aproape 50 de brazi

366
braziConducerea Direcţiei Silvice Gorj a făcut bilanţul brazilor vânduţi şi chiar se poate lăuda că n-a ieşit în pierdere. „Am scos la vânzare pentru Sărbătorile de Iarnă care tocmai s-au încheiat un număr de 1.250 de brazi şi molizi.

Aceştia au fost vânduţi prin Ocoalele Silvice de Munte din Padeş, Tismana, Runcu, Bumbeşti-Jiu şi Polovragi, sau de la Preajba, acolo unde este depozitul instituţiei”, ne-a declarat Gheorghe Novac, directorul unităţii. Acesta a menţionat faptul că niciodată nu s-au înregistrat pierderi majore sau nu s-a tăiat în exces, deoarece brazii se taie numai când există siguranţa comenzilor. Preţurile brazilor puşi la dispoziţie de instituţia mai sus menţionată au fost mai mici decât cele existente pe piaţă, preţul de pornire fiind de 20 lei pentru un brad care are sub 1,30 m.

„Am rămas doar cu mai puţin de 50 de brazi şi aceia provenind din confiscări, dar vom face în aşa fel încât să nu existe risipă. Vom vinde cetina, iar trunchiul îl vom da ca araci”, a menţionat şeful Direcţiei Silvice Gorj. Pe lângă cei 1.250 de brazi de talie medie tăiaţi, unitatea a tăiat şi brazi de mărimi mai mari, la comandă, însă acestea au fost puţine. Preţul pentru un brad de aproape 4 m a fost de 400 lei, iar în funcţie de înălţimea şi de frumuseţea acestora, persoanele cu dare de mână au scos din buzunare chiar şi 2.300 lei.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here