Scăpaţi cu bine de sărbătoarea importată – cea a Sfântului Valentin -, românaşii noştri se pregătesc de adevărata sărbătoare a noastră, a iubirii populare şi tradiţionale – Dragobetele. Eu aş zice să uităm, măcar pentru o zi de Sfântul Valentin al occidentalilor şi americanilor, reîntorcându-ne la iubirea neaoşă, strămoşească.
Dacă ne uităm puţin în cărţile de sorginte etno-folclorică, Dragobetele este o veche sărbătoare, cu rădăcini slave imemoriale. Ea a fost păstrată ca tradiţie în multe locuri ori zone din România pe 24 februarie. Sigur că nu-i peste tot la fel. În sensul că sunt şi zone unde Dragobetele e sărbătorit ba pe 28 februarie, pe 1, 3 ori chiar pe 25 de martie. Numai că aceste multiple date sunt generate de confuzia creată de cele două calendare: Iulian şi Gregorian. Fiindcă, se ştie, la ortodocşii de rit vechi – şi sunt mulţi – inclusiv Sfintele Paşti, Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Revelionul au date diferite de ale celor din România.
Oricum, se apreciază de către unii cercetători – cunoscători ai tradiţiilor – că aceste zile se află „în preajma zilelor Babei Dochia şi a echinocţiului de primăvară. Cu predilecţie, mai ales în Sudul României, există o lungă perioadă – situată la îngemănarea lunilor februarie cu martie, cel mai adesea cu sărbători sub semnul Dragobetelui”. În majoritatea locurilor sau zonelor României, data celebrării Sărbătorii Iubirii este de 24 februarie. Doar un document descoperit de savantul şi enciclopedistul Bogdan Petriceicu Haşdeu confirma data de 1 martie ca fiind adevărata dată a sărbătoririi Dragobetelui. Multe ar fi de spus despre tradiţii, dar nu este nici locul şi nici spaţiul nu ne permite. Totuşi, în epoca Internetului nu numai cărţile ne pot pune în temă cu acest plăcut subiect, extrem de bine prezentat în mediul virtual. Să mai spunem că vreme de iubit este tot timpul anului. Şi bine ar fi să se petreacă între oameni numai iubire şi armonie. În această zi, de 24 februarie, oamenii mai vârstnici trebuiau să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar şi de păsările cerului.
În ziua de Dragobete nu se sacrifică animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Iar femeile obişnuiau şi mai obişnuiesc să atingă un bărbat din alt sat pentru a fi drăgăstoase întregul an. Fetele mai strângeau de cu seara ultimele rămăşiţe de zăpadă numită „Zăpada Zânelor”, iar apa topită din omătul strâns se folosea pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.
Ion Predoşanu
