Şi după şedinţa AGA, Firma Primăriei Peştişani, încă în groapa insolvenţei

135

La precedenta şedinţă a Consiliului Local Peştişani, administratorul SC UTIL-BONUS SRL, Cosmin Bojincă, ceruse consilierilor ca plata datoriei firmei cu capital integral public, CL fiind acţionar unic, către SC Polaris Mediu SRL de 582 milioane lei, plus penalităţile, dar şi către Apele Române Craiova să fie achitate de primărie. Cum n-a reuşit să-şi convingă acţionarii, ieri a fost programată o şedinţă AGA – Adunarea Generală a Acţionarilor – ce nu s-a încheiat la o oră rezonabilă.

Patru salariaţi în şomaj, dar nu sunt bani pentru gunoi!
Ca să aibă însă administratorul Cosmin Bojincă o leafă de belfer, ori de director, 2.100 lei/lună, cu 200 de lei peste câştigul viceprimarului Ilie Fuiorea, au fost concediaţi şi băgaţi în şomaj 4(patru)! subalterni. Printre aceştia s-a aflat şi Constantin Sprâncenatu, om la locul lui şi cel mai bun profesionist dintre instalatori. În schimb, a fost păstrat, de pildă, Ion-Nelu Crăciunescu, om care s-a certat cu toţi şefii pe care i-a avut. Dar i-a şi turnat pe toţi.

Salarii neplătite pe două luni
După înlocuirea administratorului Silvestru Tivig, prin 23 ianuarie 2013, noul administrator a dat afară patru angajaţi. Dar salariile n-au mai fost plătite nici pe luna ianuarie şi nici pe februarie 2013.
Luni, firma de gospodărire comunală avea programată ridicarea gunoiului la Peştişani, marţi la Brădiceni şi ieri în alt sat. Fiindcă Polaris-ul nu mai primeşte gunoiul, din cauza datoriilor şi penalităţilor imense, la groapa ecologică de la Bârseşti decât cu banii jos, s-a ajuns aproape la insolvenţă.
Abia acum, şi cei mai înfocaţi contestatari ai durităţii fostului administrator, juristul Silvestru Tivig, recunosc, sub protecţia anonimatului, că acesta n-a concediat pe nimeni, iar în luna decembrie se plătiseră 260 de milioane de lei din şi mai marea datorie către Polaris, existentă la acea dată. În plus, nu doar salariile fuseseră plătite, ci şi contribuţiile la asigurările de stat – sănătate, şomaj şi finanţele publice – toate achitate în totalitate.

Salarii neplătite, birou de nabab
De când a fost instalat administrator la SC UTIL-BONUS SRL, Cosmin Bojincă nu a plătit niciun leu la salarii, nu a mai achitat nimic la groapa de gunoi şi nici la finanţe, din luna ianuarie. Asta şi pentru că nu s-au mai făcut citiri de apometre. Personalul este, cum spuneam, redus. Cu toate acestea, vinerea trecută, angajaţii SC UTIL –BONUS SRL Ion-Nelu Crăciunescu şi Florin Branovschi (ce-i drept, şofer pe gunoieră şi se pare doar cu jumătate de normă) anunţaseră conducerea că merg să citească apometre, în realitate ei au mers la pescuit pe lacul din Brădiceni! Şi ca să fie treaba-treabă, deplasarea s-a făcut cu DACIA firmei, pe care scria cu litere de-o şchioapă SC UTIL-BONUS SRL, cu numărul GJ 18 UTB!
Acelaşi administrator a avut în schimb bani să-şi cumpere mobilier ultimul răcnet şi scaun directorial, încheind totodată contract cu firma de televiziune prin cablu, întrucât chelului tichie de mărgăritar îi lipsea.
Practic, administratorul ce-şi zice director, Cosmin Bojincă, a copiat comportamentul viceprimarului Ilie Fuiorea. Care, la început de mandat, primul lucru pe care l-a făcut a fost acela de a-şi cumpăra mobilier modern, un calculator nou nouţ, scaun directorial şi o Plasmă, cu diagonala de un metru, deşi legea interzice achiziţia de birotică în actualele condiţii de criză. Cât priveşte Plasma, viceprimarul cu puteri de primar, Ilie Fuiorea, l-a chemat pe Ovidiu Gelatu(consilier local PRM) să i-o regleze, semn că dorinţele de mărire îi cam depăşeau priceperea utilizării unui televizor cu Plasmă.

Bani publici cheltuiţi aiurea?
Ieri, consilierul local Ion Poenaru şi compania lui de votanţi intenţionau să hotărască achitarea datoriei firmei SC UTIL-BONUS SRL către POLARIS MEDIU şi către Apele Române Craiova (din pricina căreia le-a fost blocat un cont într-o bancă!) din banii Consiliului Local. Deşi contravaloarea gunoiului a fost încasată în anii din urmă de la cetăţeni. Însă nu se ştie ce s-a făcut cu banii respectivi.
Părerea noastră este că nu este normal ca acum să fie plătite datoriile unui SRL tot din bani publici. Chiar dacă acţionar unic este Primăria Peştişani, prin Consiliul Local. Să nu se fi respectat oare destinaţia banilor încasaţi?
Cât despre AGA de ieri, cu un convocator având cinci puncte importante pe ordinea de zi, ticluită de administratorul Cosmin Bojincă, reamintesc faptul că nu s-au prezentat fiecărui consilier local – practic, acţionar – niciun material de analiză în susţinerea gravelor probleme ce urmau a fi rezolvate. Vom reveni!
Ion Predoşanu

Ajutor pentru scoaterea din insolvenţă a Util Bonus

În şedinţa AGA de ieri s-au prezentat însă datoriile UTIL Bonus înregistrate în prezent, de societatea aflată în subordinea Consiliului Local, dar gestionată prost în ultimii ani de mai mulţi administratori. S-a arătat astfel că numai spre firma Polaris, Util Bonus are 79.430 de lei cu tot cu penalităţi, spre Apele Române datoria este 13.570 de lei şi spre terţi 80.191 de lei. A rămas ca în şedinţa viitoare, ordinară a Consiliului Local, consilierii să aprobe sau nu acordarea unui sprijin financiar spre societatea UTIL Bonus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here