Şi dumneavoastră contaţi!

310

În orice comunitate, până la urmă, felul în care un individ se comportă faţă de ceilalţi contează. În Marea Britanie, unul care se comportă precum trântorul dintr-un stup de albine şi-i înşală ori jigneşte pe ceilalţi are soarta trântorului. Este izolat, nimeni nu-l mai bagă-n seamă, nu mai face vreo afacere cu el. Şi, încet-încet, insul ce are comportament nelalocul lui este expulzat din comunitate.

Sigur, veţi zice, acolo se poate. Şi stau şi mă-ntreb de ce li se trec cu vederea unora tot felul de năzbâtii. Până la autorităţi, la poliţie şi justiţie, contează enorm reacţiile celor din jur. Dacă sunt laşi, ei bine, atunci se poate zice că-şi merită soarta. Ce-i drept, să înjuri tot timpul partidele, parlamentarii şi guvernele le e multora mai la îndemână. Dar ei ce fac, nu se întreabă? Ei cu ce contribuie la mai bunul mers al societăţii? Veţi spune că nimeni nu-i perfect. Şi aveţi dreptate. Totuşi, o mai bună pregătire – nu neapărat intelectuală, deşi aşa ceva ar fi de dorit – o bună creştere de acasă, din familie, de la biserică, precum şi o mai continuă dorinţă de informare ajută enorm. Înainte de ‘89 se zicea că în România s-a eradicat analfabetismul. La fel ca şi electrificarea întregii ţări, ambele afirmaţii nu se susţineau.
Într-o zi, pe când jucam şah şi aveam ochelarii pe ochi, se tânguia un cetăţean cam creol, din Brădiceni, că-i furat la factura de curent electric. Nu mă surprindea o asemenea situaţie, el nefiind un caz unic. Şi-l întreb cât ai de plătit. Spunea că milioane! Iar acum era rectificarea. Bun, bun, dar care-i suma? Nu ştiu să citesc, a venit răspunsul. Îi cer să-mi dea factura. Culmea – suma de acolo dovedea contrariul, fiind -224 lei. Deci, una peste alta, omul nostru, un rumân oarecare, fusese încărcat de CEZ Electrica şi acum nu mai avea nimic de plată. Ba CEZ-ul îl păcălise, banii luaţi în avans produceau dobândă în conturile unei firme străine. Iar fraierii de români înghit! Afonii noştri de guvernanţi şi preşedinţii s-au grăbit să privatizeze distribuţia energiei electrice, stând capră la ce le cerea UE. Bulgarii procedaseră la fel. Tot cu CEZ, o firmă de stat a Cehiei. Numai că au ieşit în stradă şi au obţinut re-naţionalizarea acestui important sector. După care au dat jos, în această primăvară, şi Guvernul de la Sofia.
În realitate, viaţa noastră –a tuturor – mai depinde şi de faptele fiecăruia. Ca membrii ai comunităţii. De ce să conteze fiecare alegător numai în anii electorali? Când ei îşi pot exprima părerea, opiniile vreau să zic şi în restul anilor.
Ion Predoşanu

P.S. În vremea când Parlamentul se chinuieşte să repare Constituţia şi Tricolorul – punând stema ţării la locul ei, pe culoarea galbenă – ar trebui să-l omagiem pe compozitorul Ciprian Porumbescu. Care astăzi, pe 6 iunie, are 130 de ani de la trecerea sa la Domnul. Acela care a creat o muzică nemuritoare, melodia la „Tatăl nostru”, „Crai Nou”şi la Imnul „Deşteaptă-te române!”, pe versuri de Andrei Mureşanu. Dorinţa sa din urmă, la Stupca, unde se şi născuse, e regăsită în ultima strofă din „Cântecul Tricolorului”, culorile drapelului românesc fiindu-i aşezat pe cruce: „Iar când, fraţilor, m-oi duce/ De la voi, ţi-o fi să mor/ Pe mormânt să-mi puneţi/ Mândrul nostru tricolor/„ (Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here