Şi de-asta e frumos în România…

560

După vreo câteva săptămâni de… spectacol vocal, fie audio şi video, fie prin paginile presei scrise, pe străzi sau pe oricare coclaur din ţărişoara noastră dragă, cumplite zgomote, prin octave,  din care trebuia să tragi concluzia, tu, român cu mintea-nceţoşată sau îngustă (în viziunea multora din cei care-şi belesc fasolele, către noi, -din bannere, fotografii, pliante, etc-, vorba ilustrului Marin Preda), că, musai, pe 25 de mai, este o mândrie cum n-a mai fost (în acest an), să te îndrepţi spre secţia de votare şi cu toată-ncrederea, să dai cu micuţa ştampilă, pe numele celui ce se visează şi se vrea a fi mare! Mare-n simbrie, mare-n guşă, mare-n burdihan, mare-n conturi, mare-n Jeep, mare-n fotoliu, mare-n dusul cu preşul a celui pus în mare-ncurcătură, întrebându-se, precum cetăţeanul turmentat: da eu cu cine votez?! S-au bătut tobele, s-au dres trâmbiţele, s-au făcut campanii peste campanii, au avut loc şi ceva ciomăgeli între pretendenţi şi taberele adverse (vezi cazul Nana, în urma căruia, unul tare-n mână nu şi-n…vână, şi-n prelucratul fierului vechi, se dospeşte la răcoare, într-un beci din urbea lui Brâncuşi, cu care este familiarizat. După atâta…trudă, efort şi dus cu zăhărelul, iarăşi citând din nemuritorul Nenea Iancu, iată visul nostru…realizat!
Secţiile de votare au fost cu minuţiozitate aranjate, pregătite şi-nvelite, toate cu câte-o pânză, a cărei culoare  să scoată-n relief, cam cum a fost, este şi, mă tem, va fi, situaţia în România:  albastră!! Tu, cetăţean cu simţul de a-ţi îndeplini datoria,  în ciuda păţaniilor trăite aproape  un sfert de veac, sperând  că, poate, totuşi, mai ştii, n-o mai fi dracul chiar atât de negru sau şi-o mai fi schimbat veşmintele, deşi erai decis să nu mai mergi să-ţi votezi soarta punând ştampila, ai oftat, ai înjurat, ai tras o vorbă de duh spre cine crezi că o merită, şi ai hotărât să mergi la vot.
Odată ajuns  pe holurile  care adăpostesc o multitudine de…săli de clase, devenite ad-hoc, secţii de votare,  după oarece peripeţii, reuşeşti să descoperi, precum Columb un anumit tărâm, ceea ce cauţi. Acolo, adică înuntru, o adevărată…armada de conţopişti, care mai de care mai… şcoliţi, pe unii din ei cunoscându-i, ca pe iapa brează, cu nişte hârţoage  aşezate-n faţă, aşteptând, nu-nvierea morţilor, ci…doar  drumul sorţilor.
Câtă vreme chiar şi-n dimineaţa zilei votării, s-a făcut precizarea că orice elector este obligat ca la intrarea în secţia de vot (nu de…psihiatrie sau neurologie), să aibă asupra sa CARTEA DE ALEGĂTOR, m-am înfăţişat, conform respectivelor directive, precizări, recomandări, în faţa…armadei de conţopişti, şi am oferit documentul pe care-l posed şi pe care, cu majuscule şi caractere italice,  chiar aşa scrie:  CARTE DE ALEGĂTOR ! -Nu !, mi se taie scurt, de către o jună cunoscută, simpatică de altfel. -Ce nu, întreb? -Numai cu…buletinul de identitate (!!), dorind pesemne să spună carte de identitate. -Bine zic, dar  chiar şi azi, pe undele hertziene,  s-a făcut precizarea că, la votare, obligatoriu este să ai asupră-ţi CARTEA DE ALEGĂTOR!! -Dispoziţiile sunt clare, mi se retează vorba. Numai cu…buletinul. Trecând de acest…clasic incident, m-am conformat, cu un gust acru-n suflet, şi am oferit actul de identitate. Nu la mine, zice  cea cu care avusesem dialogul, ci la colega mea. De ce la colega, m-am întrebat, dar am tras concluzia rapid. Pentru a  putea beneficia, cât mai mulţi, probabil,  de sumele alocate, -din pungile noastre-, listele s-au întocmit sau s-au separat dup-aceea, cine ştie ?, pe…bucăţi din alfabet. Iau eu până la litera, F să zicem, colega sau colegul, până la… şi aşa mai departe. Ca niciodată până acum, listele au fost întocmite, -lădabil-, citeţ sau lizibil, şi pentru cei ce nu prea ştiu bine… buchile, numele participanţilor la vot, fiind scrise cu majuscule. Ei bine, “colega” de care vorbeam, nu a reuşit performanţa să-mi citească, aşa cum bine era scris pe listă, numele ci… a mai adăugat de la ea o literă, ieşind numele unui oraş din sudul judeţului nostru, aparţinând Doljului. Încercând să păstrez spiritul umoristic, am şi făcut precizarea: mai aşteptăm puţin, până ce…colega reuşeşte să citească, aşa cum este scris pe tabelul din faţa sa, numele !
Trecând şi peste acest episod, căruia, ca să nu-i zicem trist, îl încadrăm la…lamentabil, se iscă o-ntrebare, pentru care, nedispunând de mijloacele sonore acustice, precum cei care, în timpul propagandei, luau ţara-n…cap, mă simt obligat să aşez oful, în paginile presei scrise. Pe CARTEA DE ALEGĂTOR, în spate, scrie…roşu pe alb: Se utilizează începând cu alegerile generale din anul 2000!!!!! Şi, -sub această precizare-, urmează un… cârnat de tabele care fac trimitere la numărul scrutinului şi data. Cam cât, -mă-ntreb şi vă-ntreb, iubiţi cititori-, om fi plătit noi, păcăliţii de…rând, pentru întocmirea, aprobarea “bun de tipar” (sau, te pomeneşti, bun  de…ţăpar!!), respectiv tipografierea acestor peste optsprezece  milioane de exemplare de…CĂRŢI DE ALEGĂTOR??? Ce rost au aceste…cartonaşe, a căror primă pagină, cu unele excepţii în înscrisuri, este tot precum a cărţii de identitate ? Cine, oare, răspunde la această întrebare ?
Ce rost a avut cheltuirea imenselor sume, spre apariţia acestor documente, născute pentru a fi folosite DOAR  la votare, devenite…nevalabile pentru votare?? Ajuns în cabina de …hotărârea unei sentinţe, parcurgând multitudinea de… inocenţi, am dat peste un nume  despre care am citit, mai zilele trecute, cu date oferite în facsimile, pe întinderea a două pagini de ziar, că…onorabilul  merită a fi ales! A făcut parte (la timpul trecut, oare??), din tagma spărgătorilor de locuinţe, a fost şcolit, pentru… slaba pregătire de care a dat dovadă, -fiind prins cu…mâţa-n traistă-,  vreun an şi jumătate, la vestita…colivie de pe V. Alecsandri, şi-a recunoscut faptele dar şi perioada de…policalificare la bulău. Acuma însă, iată-l selectat de un mare…politician, în vogă pentru scurta perioadă de premier, alunecat rapid pe nu mai ştim ce…unguent, care a promis şi, iată, s-a ţinut de cuvânt, că în partidul său (sau…partida sa), nimeni nu va întâlni persoane penale!! Aferim!! Stau şi mă-ntreb dacă nu cumva, “onorabilul”pohtitor la fotoliul de senator, a făcut parte din…echipajul care mi-a…vizitat şi mie, într-un miez de noapte, locuinţa, cam tot în perioada la care face trimitere materialul din presă? Nu de alta dar şi un alt posibil coleg de-al său de…echipaj, a-ntins-o din ţară, imediat după…bravadă, şi tot în patria Turnului din Pisa, unde se află şi acum şi… unde, la rându-i, cică, a fost perfecţionat câţiva ani “buni” după gratii.  Echipă puternică, bună pentru condus ţara, nu ? Mai ales când te gândeşti cam câţi aleşi, se uită de după gratii…
Grig Bălcescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here