Și Cozma e cu gândul la Cotroceni

237

Fostul “Luceafăr” al huilei rămâne în continuare dornic de a se afirma în viața politică din România, ieri Miron Cozma confirmând că e interesat să candideze toamna aceasta la cea mai importantă funcție în stat. Chiar în ziua în care a împlinit 60 de ani și pe care a aniversat-o la mare, fostul sindicalist din Valea Jiului a vorbit despre intențiile sale, susținând că va intra în cursa pentru Cotroceni doar dacă va face rost de toate semnăturile pe care îl obligă legea să le strângă. Spune că are deja voluntari care îl ajută în acest demers al său, printre ei numărându-se și Constantin Crețan, cu care, până de curând, părea certat la cuțite.
“Cu Costică Crețan am vorbit și mi-a spus că mă ajută fără probleme dacă vreau să fac un asemenea pas. I-am spus că dacă oamenii vor dori să mă vadă președinte voi candida pentru că eu sunt singurul dintre toți acești candidați care nu are nimic de pierdut. Voi candida ca independent, nu sub sigla unui partid, ceea ce va fi însă foarte greu. Aberant la noi este că ți se cere ca independent să strângi 200.000 de semnături, în timp ce dacă vrei să îți faci un partid care să te susțină nu îți trebuie decât 25.000 de semnături. Ei, dacă voi vedea că 200.000 de oameni vor semna pentru mine, evident că voi candida, repet, ca independent”, spune Cozma.
Fostul lider din Valea Jiului are și un partid pe care l-a înființat cu câțiva ani în urmă chiar la Târgu Jiu, însă nu îl va folosi în viitoarea campanie electorală. Partidul respectiv nici nu a fost, de altfel, folosit în vreo campanie electorală, Cozma având interdicție de la instanțele de judecată să candideze pentru vreo funcție publică, interdicție care a expirat însă. Aceasta a fost menționată în sentința care l-a băgat pe fostul sindicalist în spatele gratiilor timp de aproape un deceniu pentru implicarea în mineriada din 1991, într-un dosar separat, cu un deceniu în urmă, fiind judecat și condamnat și Constantin Crețan, pentru mineriadele din 1999, și el ispășindu-și pedeapsa de cinci ani pe care au decis-o judecătorii în cazul său.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here