Şi-a vărsat nervii pe maşina altuia

351

Un bărbat din Târgu-Jiu, în urma unei discuţii în contradictoriu, şi-a vărsat nervii pe un autoturism, provocând pagube de circa cinci mii de lei.

Culmea, maşina nici măcar nu îi aparţinea. Acest lucru, însă, nu l-a împiedicat să îi smulgă oglinzile retrovizoare sau să spargă un far.

Paul B., de 49 de ani, din Târgu-Jiu, este cel care, după ce s-a certat cu o femeie din localitatea Scoarţa, de nervi, a început să distrugă maşina care era parcată în faţa porţii acesteia. Bărbatul a distrus oglinzile, un far, spoilerul din spate şi una dintre plăcuţele de înmatriculare ale autoturismului. „Poliţiştii Postului de Poliţie Scoarţa au fost sesizaţi prin 112, de către B.M., din localitate, cu privire la faptul că Paul B., de 49 ani, din municipiul Târgu-Jiu, a venit la domiciliul acesteia, iar în urma unor discuţii contradictorii, a distrus oglinzile laterale, farul dreapta faţă, spoiler spate şi plăcuţa de înmatriculare ale unui autoturism parcat în faţa locuinţei sale”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Se pare că autoturismul aparţine unui alt bărbat din Târgu-Jiu, care s-a trezit cu maşina distrusă. Pagubele se ridică la suma de cinci mii de lei. Pe numele „nervosului” a fost întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

D.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here