Și-a ucis mama în bătaie

729

Un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din comuna gorjeană Crasna, a fost reținut pentru crimă, după ce și-a omorât mama în bătaie.

„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reţinerea preventivă, pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 22.05.2024, ora 00:30, a suspectului E.V., în vârstă de 56 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie, faptă prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal.

În fapt s-a reţinut că în ziua de 18.05.2024, suspectul E.V. a agresat fizic pe mama sa, în vârstă de 81 de ani, în locuinţa acesteia din comuna Crasna, sat Aninişul din Vale, judeţul Gorj, producându-i leziuni care au condus la decesul acesteia.

Din concluziile preliminare întocmite de Serviciul de Medicină Legală Gorj, rezultă că victima prezintă multiple echimoze şi escoriaţii faciale, umăr drept şi braţe, antebraţe, coate, mâini, torace anterior, coapsă stânga, ambii genunchi şi gambe, care s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur, cădere şi comprimare cu degetele şi pot data din 18.05.2024, iar cele faciale şi toracice pot să fie în legătură de cauzalitate cu decesul acesteia.

Suspectul a luat legătura ulterior cu fiul său, aflat în altă localitate din ţară şi i-a povestit ce s-a întâmplat, iar la indicaţiile acestuia a hotărât să se predea poliţiei.

Organele de urmărire penală au fost sesizate în data de 21.05.2024, în jurul orelor 16:00, prin apelarea de către suspectul E.V. a Serviciului unic de urgenţă 112.

Cercetările continuă, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni, urmând a fi dispuse măsuri legale în cauză.

Facem însă precizarea că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană inculpată sau trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, dar aceste acţiuni ale procurorului nu sunt în măsură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază în continuare persoanele suspecte sau inculpate”, a anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here