Şi-a semnat destituirea! – Aleşii PNL, abandonaţi de Dian în braţele PSD

496

Jumătate dintre primarii PNL Gorj au trecut, pe baza ordonanţei 55, la PSD, asta şi pentru că social-democraţii i-au primit cu braţele deschise dar şi pentru că şeful organizaţiei locale, Dian Popescu, nici măcar nu a discutat cu ei pentru a-i convinge să rămână în partid şi în noul ACL. De altfel, liderul liberal a recunoscut, franc, vineri, că nu a făcut niciun efort să-i ţină pe loc pe primarii şi pe consilierii săi, asta deoarece ştia că nu i-ar fi putut opri să-i facă campanie candidatului PSD. În ce priveşte primarii liberali deveniţi social-democraţi cu acte-n regulă, mulţi dintre aceştia susţin că nu mai comunicau de foarte mult timp cu Dian Popescu, unii tăindu-şi intenţionat legătura cu acesta, în timp ce alţii s-au plâns că nu au fost contactaţi deloc, în ultima perioadă, de fostul lor coordonator. Declaraţiile lui Dian, monitorizate la nivel central de ACL, cântăresc deja la dosarul copreşedintelui de la Gorj care şi-a semnat asfel, după alegeri, destituirea din funcţie.

Dian Popescu a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că din fostul PNL au plecat doar “vreo şase sau opt primari”, lucru destul de evaziv în condiţiile în care PSD-ul a recepţionat jumătate dintre edilii din fosta organizaţie a PNL Gorj. Şi PDL-ul a pierdut în faţa PSD, chiar dacă Dan Vâlceanu nu a recunoscut asta, dar spre deosebire de liberali, măcar conducerea acestui partid a făcut eforturi să-şi ţină aleşii pe loc. Şi chiar a reuşit asta, doar 22 de consilieri plecând din partid, asta alături de vreo patru primari, ultimii plecaţi fiind edilul din Fărcăşeşti şi cel de la Licurici.

Pierderile PNL, neregretate de Dian
Şocant este că Dian Popescu a recunoscut, însă, că nu s-a chinuit să le ceară aleşilor săi să rămână în PNL, deoarece “oricum făceau campanie PSD-ului”. Dian a spus asta chiar dacă ştia că acest lucru îşi va pune însă amprenta pe rezultatele electorale ale ACL. A ţinut în schimb să menţioneze că şi după alegeri ACL-ul va avea doi copreşedinţi, neputând să spună, însă, dacă el va rămâne în această funcţie. Dian a evitat să spună şi câţi consilieri au părăsit partidul, anunţând în schimb că a pierdut doar un consilier judeţean şi mai mulţi aleşi locali.
Primarii liberali din Stejari, Săcelu, Runcu, Polovragi, Bărbăteşti, Samarineşti, Urdari au trecut la PSD, în timp ce primarul de Bâlteni a ales o cale de mijloc care îl duce tot la PSD. Primarul din Săcelu, Florin Jurebie, a recunoscut că nu mai comunica de mult cu Dian Popescu, în timp ce restul primarilor au menţionat că nu-i mai lega mai nimic de PNL.

PSD are 11 primari
PSD-ul a colectat astfel unsprezece primari, atât de la PNL, PDL şi PPDD, ultimul partid pierzându-l pe Marian Slivilescu, care a revenit astfel la social-democraţi. Cert este că PSD-ul are cel mai mare număr de aleşi de la înfiinţarea partidului şi până în prezent, având şi câţiva consilieri judeţeni şi municipali.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

  1. Dian Popescu nu are nicio legatura cu liberalismul.Modul lui de comportament ne duce cu gandul ca ar avea legatura cu securismul, cu institutii de tip totalitar. Tocmai de aceea a pierdut sprijinul tuturor organizatiilor PNL din Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here