Și-a rupt două coaste, s-a umplut de vânătăi și și-a distrus bicicleta electrică din cauza unor câini din Turburea! Autoritățile au refuzat să o ajute

4741

De mai bine de o săptămână, o localnică din Șipot, comuna Turburea, este lipsită de ajutor, aceasta suferind un accident din cauza unor câini, eveniment care a pus-o la pat. Femeia nu se poate îngriji singură, dar mai grav este faptul că îl are în grijă pe tatăl său, un octogenar paralizat de 42 de ani. Aceasta susține că a cerut ajutor Primăriei Turburea, dar, din păcate, nici până în prezent autoritățile locale nu au ajutat familia Cojocaru, care se află în această situație gravă încă înainte de sărbătorile pascale.

O localnică din comuna Turburea, în vârstă de 59 de ani, a primit 18 zile de îngrijiri medicale, după ce, lătrată de niște câini lăsați nesupravegheați pe stradă, a căzut de pe bicicleta pe care o conducea direct pe asfalt. Femeia și-a rupt două coaste și are multiple vânătăi, stând inconștientă în stradă, până când și-a revenit și s-a târât singură pe marginea drumului și a apelat 112.
După ce a primit îngrijiri medicale de la echipajul de pe ambulanță, femeia refuzând spitalizarea, deoarece avea acasă în îngrijire tatăl cu handicap, a fost dusă la centrul de permanență din Șipot, unde a fost consultată. Abia reușind să stea în picioare, femeia a fost lipsită de ajutorul autorităților locale, deși spune că l-a sunat pe primarul localității cerând o persoană care să o ajute pe ea și părintele paralizat. Din păcate, deși incidentul s-a petrecut la trei case de locuința primarului Ion Bîrcă, unul dintre câini fiind chiar al edilului local, spune localnica, acesta nu a ajutat femeia aflată în nevoie.
,,Am sunat-o, sâmbăta trecută, pe soția primarului și i-am spus ce accident am avut. Era, de altfel, a patra oară când acești câini m-au atacat. De data asta m-au pus la pământ și mi-au distrus bicicleta electrică. Soția edilului mi-a vorbit frumos, chiar s-a plâns și ea de câinii respectivi. Am sunat apoi primarul, cerându-i să vină până acasă la mine. Deși mi-a promis că vine nu a făcut asta, nu mi-a dat vreun telefon. Singura care m-a întrebat de sănătate a fost soția primarului. Voiam să îi cer primarului să mă ajute cu un om care să aibă grijă de tata în perioada aceasta când eu nu pot să fac nimic. Din păcate, nu am avut cui să cer sprijin”, a spus Teodora Cojocaru.
Femeia, care a primit 18 zile de îngrijiri medicale, după ce a fost consultată de medicii din Filiași, spune că a vrut să facă publice cele întâmplate pentru ca autoritățile să ia măsuri cu acei câini, iar primarul să afle că ea și tatăl ei chiar au nevoie de ajutor.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.