Și-a închis nevasta în afumătoare, din gelozie!

1238

Situație incredibilă la Bălești, unde un bărbat și-a închis nevasta în afumătoarea în care iarna păstrează cârnații și șunca, motivul pentru care individul a recurs la un asemenea gest fiind gelozia dusă la extrem. Femeia a fost amenințată cu moartea de mai multe ori și a cerut în cele din urmă instanței de judecată un ordin de restricție pe care l-a și obținut. Ca să scape de amenințările și bătăile soțului său, aceasta a plecat în cursul verii în Olanda, la un frate de-al său, dar a cedat presiunilor soțului și rugăminților fiicei și a revenit la sfârșitul lunii august acasă, convinsă că lucrurile vor merge mai bine. Nu a fost însă deloc așa pentru că relația ei cu soțul s-a degradat imediat după ce a pus piciorul în prag. Bărbatul i-a luat documentele de identitate și telefonul mobil, i-a șters conturile de pe rețelele de socializare, iar apoi a închis-o în afumătoare ca s-o pedepsească. „Până acum câțiva ani, pârâtul obișnuia să o lovească , însă pe măsură ce fiica lor a devenit adult, în prezent acesta continuă „doar” să o bruscheze, să o împingă, să o tragă de păr, să o abuzeze emoțional, psihic, verbal și, nu în ultimul rând, să o lipsească de orice libertate fizică și emoțională, fiind împiedicată să iasă din curte sau să vorbească cu alte persoane, motiv pentru care în luna iunie 2020 a fugit de acasă și a mers în Olanda, la fratele său, unde mai apoi a venit și fiica părților. A susținut că, în toată această perioadă, intimatul a sunat-o continuu, a chemat-o mereu acasă, a șantajat-o că se omoară dacă nu se întoarce, și întrucât și fiica sa dorea să se întoarcă acasă, a cedat rugăminților acestuia din urmă și a revenit în țară, însă după întoarcere intimatul i-a interzis să ia legătura cu mama sa, cu frații săi și cu oricare dintre rude, i-a șters toate conturile de pe rețelele de socializare (facebook, whatsapp), i-a luat telefonul și actele, amenințând-o cu acte de violență, iar în ziua de 22 august 2020 a închis-o în afumătoare și a spus că mai bine o omoară decât să o lase să plece, ceea ce a determinat-o să țipe până când a auzit-o fiica, în aceeași seară reușind să fugă și să meargă la domiciliul mamei sale. A mai precizat, în esență, că resimte o stare de temere continuă, generată de comportamentul intimatului, care o urmărește, o sună pe mama sa și îi cere să se întoarcă acasă, apreciind că aceste acte de violență sunt de natură să îi pună în pericol viața, integritatea și libertatea fizică și psihică”, se arată în documentele de la dosarul în care instanța a emis un ordin de protecție împotriva soțului violent. Bărbatul a fost obligat să stea la 100 de metri distanță de soția pe care a amenințat-o cu moartea, neavând voie nici să se apropie de locuința de domiciliu a acesteia la o distanță mai mică de 100 de metri. Individul nu a contestat decizia judecătorilor în cele trei zile în care avea acest drept, semn că a acceptat situația. În cazul în care nu va respecta interdicția respectivă el riscă o condamnare de cel puțin șase luni pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești. Tot la 100 de metri distanță trebuie să stea și un bărbat din Motru, reclamat că și-a bătut tatăl. Incidentul s-a produs în satul Leurda, iar în cele din urmă instanța l-a obligat pe individul violent să nu mai treacă pe acasă în următoarele două luni, în caz contrar riscând aceeași pedeapsă ca și soțul gelos de la Bălești. „Violența de gravitate importantă manifestată de agresor în data de 02 septembrie 2020 împotriva tatălui său, împrejurarea că obișnuiește să consume alcool și că, față de afirmațiile reclamantului, este posibil să fi agresat fizic și alte persoane, conturează profilul unei persoane cu manifestări antisociale, de natură să reprezinte, cel puțin pentru o perioadă imediat următoare acestui episod de violență, un pericol pentru viața și integritatea fizică a reclamantului. Întrucât din ansamblul probator administrat în cauză rezultă faptul că pârâtul a exercitat acte de violență verbală, psihologică și fizică,instanța apreciază că în scopul înlăturării unei stări de pericol imediat, se impune emiterea unui ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, măsurile de protecție specială”, se arată în decizia judecătorilor. Magistrații i-au interzis agresorului inclusiv să își contacteze tatăl prin telefon, corespondență sau orice altă modalitate.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.