O ceartă între doi concubini s-a lăsat cu un scandal în toată regula din care femeia a ieşit şi lovită şi dată afară din casă. Daniela V., de 38 de ani, din Dragoteşti, a anunţat poliţia marţi la prânz despre faptul că a fost agresată de către concubinul său, Vasile A., de 42 ani, din aceeaşi localitate.
În urma primelor cercetări, oamenii legii au aflat că cei doi s-au luat la ceartă, bărbatul recurgând chiar la violenţă. Şi cum furia acestuia nu a fost potolită nici aşa, Vasile A. a şi alungat-o pe femeie din locuinţa comună. Poliţiştii continuă cercetările.
Dorina Cioplea