Un bărbat de 39 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, a fost evacuat din locuința tatălui său, după ce l-ar fi amenințat cu moartea și i-a spart geamurile casei.,,La data de 3 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un bărbat de 77 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, cu privire la faptul că are un conflict cu fiul său de 39 de ani, cu același domiciliu. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul l-ar fi amenințat pe tatăl său cu moartea, după care, cu un corp contondent, ar fi distrus geamurile de la locuința comună. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare și distrugere. Totodată, polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului și au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.