Show la Tribunalul Gorj! Inculpata Mărgăian a dat înapoi, vrea înțelegere financiară cu italianul ca să scape de acuzația gravă de înșelăciune!

29528

A fost spectacol, ieri dimineață, la Tribunalul Gorj, după ce dosarul penal al celebrei Simona Mărgăian, reclamată pentru înșelăciune de fostul său iubit, italian, Francesco Thiella, a ajuns, pe rol, la primul termen serios. Asta, după zece luni de amânări la Camera Preliminară, pe măsurile preventive, inculpata încercând, prin avocat, să tergiverseze lucrurile, iar o primă pronunțare în dosar să fie cât mai târzie. Ieri, a mai încercat ceva, după ce părțile au ajuns față în față, și asta, după trei ani în care nu s-au mai văzut iar Thiella a fost lăsat fără casă, bani în conturi și plin de datorii. Deși plină de ea și cu nasul pe sus, Simona Mărgăian s-a prezentat în fața instanței, ieri, cu un prim steguleț alb. A cerut, pentru prima dată, o înțelegere cu reclamantul italian. Mai exact, vrea să îi ofere acestuia o sumă de bani pentru a scăpa de o condamnare cu executare pentru înșelăciunea în formă continuată. Septuagenarul italian a acceptat o ofertă, urmând să decidă marți, la următorul termen, dacă suma oferită se apropie sau nu de prejudiciul solicitat de acesta, adică de un milion de euro.

Francesco Thiella a fost matinal ieri iar la ora 8.30 s-a prezentat în fața Tribunalului Gorj. Își aștepta avocatul, calm, convins fiind că și acest drum făcut de la Milano, al patrulea ca număr, va fi unul tot fără rost. Adică, va primi o amânare, apoi alta și tot așa, termenele pe Camera Preliminară fiind mult prea numeroase și fără o finalitate rapidă. În timp ce avocatul său se îndreptă spre tribunal și Simona Mărgăian își făcea apariția, însoțită de avocat și de noua sa achiziție -un iubit, luptător K1, venit aici mai mult cu rol de bodyguard, decât cu rol de însoțitor pentru blonda care defila spre instanța de judecată. De altfel, respectiva nici nu a răspuns în momentul în care i s-a cerut să facă o declarație presei, considerând că jurnaliștii care și-au permis să scrie despre faptele ei sunt doar ,,de doi bani”, în cauză ea fiind acuzată că a înșelat un om, nu cu mărunțiș, ci cu un milion de euro…

Surpriză! Simona vrea o împăcare pentru că nu vrea la Târgșor
În fața sălii de judecată, supliciu, părțile au mai așteptat o jumătate de oră până când dosarul a fost strigat. Pe o bancă, s-a așezat Francesco Thiella, alături de translator, pe alta, Simona, alături de avocată. A venit și bodyguardul, al doilea, că de celălalt o despart câteva termene în procesul de divorț…
Pentru că, respectivul ar fi încercat să se impună, cu un cot, în fața fostului partener de viață al Simonei, în holul Tribunalului și-au făcut apariția niște băieți cunoscuți în urbe. Anunțat că nu este bine primit, luptătorul a părăsit incinta, lăsându-și domnița la greu. S-a intrat în sală, aici, chin și jale. Avocatul inculpatei se oferă să bată palma cu italianul, dacă renunță la acuzațiile legate de înșelăciune. Reclamantul ușor surprins spune că așteaptă o ofertă. Într-o oră…

Oferta întârzie, se cere termen o săptămână!
Avocatul Simonei Mărgăian cere o amânare a ofertei, pentru marți, iar italianul acceptă. Părțile părăsesc sala de judecată, nu înainte că avocatul inculpatei să-i explice italianului că un gentleman nu își cere cadourile înapoi. Francesco Thiella explică faptul că banii în cauză nu au fost cadouri, ci sume trimise în contul gorjencei. Cadourile au constat în altceva, mașină, bijuterii, gentuțe… Francesco Thiella va reveni luni la Târgu-Jiu, convins fiind că Simona Mărgăian îi va face o oferta apropiată de milionul de euro, în caz contrar procesul va continua. Cu conturile blocate și proprietățile sub sechestru, acesta este curios de unde va avea inculpata bani lichizi să-i plătească retragerea plângerii. Să nu uităm că respectiva este acuzată și de spălare de bani…
ANAMARIA STOICA

7 COMENTARII

  1. vrei sa spui ca e curva,o curva penala de cea mai joasa spita.pleava societati Romanesti.asta e mai japita decat cele ce stau pe centura,macar alea au pus un pret si fac un ban corect,nu ca jigodiile astea le da p..a si ii fac la bani.

    • Ceea ce nu înțelege majoritatea populației românești este arta seducției, a înșelăciunii și a amăgirii. Cu alte cuvinte, prezentarea unui eveniment fals ca fiind real pentru a-ți obține banii. Această artă este supusă legii 244 impusă de Uniunea Europeană și trebuie aplicată de toate statele. Autoritățile judiciare și de investigație trebuie mai întâi, cu acțiunile lor, să furnizeze probe pentru ca întreaga populație să le înțeleagă, și cu proceduri sumare.

  2. Văd eu bine sau …? Creatura rromă înspăimântătoare e apărată tot de o creatură înspăimântătoare,o avocată, Popescu Madalina, parcă…? S au găsit…amândouă…creaturi libidinoase cu aere si bășini !!! Bleah…:(

  3. Din păcate, justiția în România este cu mult în urmă. Într-o altă țară europeană Simona ar fi fost condamnată și închisă, iar italianul și-ar fi recuperat banii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here