Precipitațiile înregistrate săptămâna trecută nu au condus la creșterea debitelor pe cursurile de apă, astfel cotele de apărare, cu excepția pârâului Orlea, nu au fost depășite. În seara zilei de 6 iunie 2019, între orele 19.30 – 20.00, în orașul Tismana s-au înregistrat precipitații însemnate în cantitate de 75 l/mp care au provocat inundarea mai multor gospodării. A fost afectată și Mănăstirea Tismana, prin inundarea unor spații de cazare. Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj, împreună cu echipele ISU și Primăria Tismana au intervenit pentru evacuarea apei din gospodării. SGA Gorj a participat cu 4 motopompe, 2 autoutilitare și 13 muncitori. Se continuă cu un buldoexcavator și formația pe Jiu Amonte pentru evacuarea aluviunilor depuse în urma ploilor căzute. Tot pe parcursul săptămânii anterioare, activitatea curentă a SGA Gorj a constat în executarea de lucrări de decolmatări pe următoarele cursuri de apă: râu Șușița la Târgu-Jiu, aval pod DN Târgu-Jiu – Drobeta Turnu Severin – s-a intervenit cu un excavator, un buldozer și au fost realizați 4.300 mc terasamente; pârâu Scărița la Novaci – s-a intervenit cu un excavatoar, două vole, un buldoexcavator și două trakere; au fost realizați 750 mc terasamente și 300 t anrocamente.
I.M.