Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

1111

În fiecare an, la 21 mai, ortodocşii şi catolicii îi serbează pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, întocmai cu Apostolii, cunoscuţi drept cei care au dat libertate creştinismului, au interzis jertfele sângeroase, iar ziua de duminică a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman. De-a lungul timpului, de această mare sărbătoare creştină s-au legat o serie de obiceiuri şi superstiţii pe care oamenii le păstrează cu sfinţenie pentru a avea o vară bogată. În această zi, mulţi agricultori nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului, iar în unele regiuni ale ţării este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz şi mei. Se spune că tot ce se seamănă după această zi se va usca. Tot la 21 mai, păstorii hotărăsc cine le va fi baci, unde vor amplasa stânele şi cine le va pazi pe timpul păşunatului. Ca să alunge duhurile necurate, femeile tămâie şi stropesc cu aghiasmă prin gospodărie. Conform datinilor strămoşeşti, păsările îşi învaţă puii să zboare începând cu această zi şi o nouă generaţie ameninţă recoltele. De aceea, tradiţia interzice gospodarilor să muncească la câmp pentru a evita pagubele aduse viitoarelor recolte de păsările cerului.
RUGĂCIUNE…
Cu lumina cea dumnezeieşte stăpânitoare luminându-te, întunericul necunoştinţei ai lăsat cu adevărat, de Dumnezeu înţelepţită Elena, şi după adevăr Împăratului veacurilor ai slujit! Ceea ce eşti uşă a dumnezeiescului Răsărit, deschide-mi uşile pocăinţei şi din uşile păcatului celui de moarte purtător, cu mijlocirea ta, mântuieşte-mă, Stăpână. Răsplătirile cele cereşti a dobândi te-ai nevoit; pentru aceasta Celui ce te-a chemat, de Dumnezeu înţelepţite ai urmat şi întunericul şi înşelăciunea date ţie de la părinţi ai lăsat şi luminător întru dumnezeiescul Duh, te-ai făcut. De Hristos lipindu-te și întru Dânsul toată nădejdea punându-ţi preacinstită, la sfinţitele Lui locuri ai ajuns, întru care preacinstitele patimi întrupându-se le-a răbdat Cel bun. Arma cea de mântuire, biruinţa cea nestricată, nădejdea creştinilor, cinstita Cruce cea ascunsă prin pizmă, tu o ai arătat, cu dumnezeiască dragoste fiind aprinsă, de Dumnezeu fericită. Din sfinţita petrecere căzând eu, Preacurată, m-am alipit lângă animale şi osândit tot m-am făcut. Ceea ce ai născut pe Judecătorul, de toată judecata scapă-mă şi mă mântuieşte! Din cer, ca şi pe Pavel de demult, te-a vânat Hristos Domnul, Constantine, învăţân du-te să-L cinsteşti pe acest Împărat unul. Cu prealuminat semn din stele, fericite, Hristos, Soarele, te-a luminat şi luminător pe tine celor întunecaţi te-a arătat. Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi! HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Preot Antonie FĂINIŞI, Parohia Strâmba-Jiu, Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.