Sfinții Constantin și Elena, primii împărați creștini

416
Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, celebrată anual pe 21 mai, este un moment deosebit de important în calendarul creștin ortodox, marcat de numeroase tradiții și superstiții populare în România. Această sărbătoare nu doar că evocă contribuțiile majore ale acestor sfinți la răspândirea creștinismului, dar este și o ocazie pentru diverse obiceiuri tradiționale care se păstrează cu sfințenie în multe regiuni ale țării.

Sfântul Constantin cel Mare este cunoscut pentru Edictul de la Milan din 313, care a legalizat creștinismul, și pentru convocarea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea în 325, stabilind astfel bazele dogmatice ale Bisericii creștine. Mama sa, Sfânta Elena, este și ea venerată. Împreună, ei sunt considerați apărători ai credinței și patroni ai creștinilor, contribuțiile lor fiind esențiale pentru transformarea creștinismului într-o religie oficială a Imperiului Roman​.

Sfinţii Mari Împăraţi şi Întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 21 mai, sunt primii împăraţi creştini. Prin aceşti Sfinţi Împăraţi a adus Dumnezeu libertate religioasă în lume, a slăbit păgânismul şi idolatria şi a întărit Biserica şi credinţa creştină pe pământ, spune arhimandritul Ilie Cleopa (vol. Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an, 1996). Sfântul Împărat Constantin cel Mare (306-337) s-a născut în cetatea Naissus (astăzi, Niş, în Serbia), din provincia romană Moesia Superior. Tatăl său, Constanţiu Chlor, care la acea vreme era general, a ajuns mai târziu la conducerea imperiului cu titlul de „caesar”. Despre tatăl Sfântului Constantin cel Mare se spune că, deşi era închinător la idoli, respectând legile statului, era mâhnit pentru creştinii care erau hăituiţi şi omorâţi în părţile imperiului care nu erau sub stăpânirea lui

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/sfintii-constantin-si-elena-traditii-si-obiceiuri-cine-sunt-romanii-care-isi-sarbatoresc-ziua-onomastica-pe-21-mai-2797539

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here