Un brad sclipitor, care aduce magia Crăciunlui, ar putea transforma sărbătorile de iarnă într-o tragedie, dacă nu sunt respectate câteva reguli simple. Sfatul pompierilor este să nu folosiți instalații luminoase improvizate și să nu lăsați lumânări în pom. ,,Bradul se va amplasa la o distanţă corespunzătoare faţă de sursele de căldură: sobe, calorifere electrice, reşouri, aeroterme, alte aparate de încălzit și va fi montat astfel încât să nu blocheze căile de acces şi evacuare: uşi, scări sau trasee pe care se poate face evacuarea în caz de incendiu. Instalaţiile electrice de iluminat care împodobesc bradul trebuie să fie verificate și să nu fie utilizate cu improvizaţii. Instalaţia de iluminat nu va fi lăsată aprinsă în perioadele de timp când nu sunt supravegheate sau pe timpul nopţii. Dacă utilizați lumânări sau artificii, nu părăsiţi încăperea până ce acestea nu s-au consumat complet sau nu au fost stinse. Supravegheaţi cu atenţie copiii şi nu-i lăsaţi singuri în casă. Nu lăsaţi copiii să aprindă lumânări în bradul de crăciun, să folosească petarde sau artificii”, au precizat reprezentanții ISU Gorj.
L.F.