Sfatul polițiștilor pentru femei: “Evitaţi autostopul!”

81

Campania “100 de zile de mesaje preventive”, lansată în luna septembrie de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, a continuat, ieri. De această dată, oamenii legii au oferit sfaturi pentru femei, pentru a preveni victimizarea prin infracţiuni privitoare la viaţa sexuală. “Evitaţi autostopul! Fiţi reticente faţă de un bărbat, chiar dacă îl cunoaşteţi, care vă îndeamnă să beţi în exces băuturi alcoolice! Când observaţi că sunteţi urmărită de un individ, deplasaţi-vă prin zone intens circulate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului şi adresaţi-vă primului poliţist întâlnit. Nu permiteţi persoanelor străine să intre în locuinţa dumneavoastră, indiferent de motivele invocate. La intrarea în imobil fiţi foarte atente pentru a observa dacă în hol sau în zonele întunecate nu se află persoane suspecte. Folosiţi orice motivaţie pentru a evita să urcaţi în lift cu persoane necunoscute sau când vi se pare ceva suspect, nu vă lăsaţi păcălite de îmbrăcămintea elegantă a acestora. Dacă este cazul sunaţi la uşa unui vecin de la parter,  instruiţi-vă în acest sens şi copiii. Odată cu lăsarea întunericului, luminile de la intrarea în bloc şi din faţa liftului trebuie să rămână aprinse în permanenţă. Acţionaţi rapid: ţipaţi, loviţi, ţintiţi gâtul, ochii, nasul, genunchii sau organele sexuale, fugiţi!”, sunt câteva dintre sfaturile polițiștilor.

Ce faceţi dacă aţi fost victima violului?
Oamenii legii mai spun că femeile care au fost victima unui violator trebuie să meargă imediat la Poliție. “Denunţaţi violul la Poliţie cât mai curând posibil! Încercaţi să reţineţi cât mai multe semnalmente ale agresorului: înălţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau comportament şi depuneţi de urgenţă o reclamaţie. Mergeţi la spital şi trataţi-vă orice rană. Nu faceţi duş sau baie şi nu vă schimbaţi hainele! Puteţi distruge informaţii valoroase pentru prinderea infractorului! Vorbiţi cu cineva în care aveţi încredere sau cu un psiholog! Acesta vă poate ajuta să depăşiţi frica şi sentimentele de după atac!”, precizează reprezentanții IPJ Gorj. Campania IPJ, “100 de zile de mesaje preventive” se va încheia pe 31 decembrie 2018. Mesajele sunt structurate pe categorii de beneficiari, fiecărei categorii fiindu-i alocată o anumită zi a săptămânii, în care se vor transmite mesaje cu recomandări preventive.  Ziua de marţi va fi dedicată, pe parcursul derulării campaniei, femeilor, acestea fiind informate despre infracţiuni precum tâlhăria, violul, violenţa în familie și despre măsurile de siguranţă pentru protejarea integrităţii fizice şi psihice, precum şi despre modalităţi de sesizare a instituţiilor cu atribuţii în sprijinirea victimelor.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here