Sfârşit de săptămână cu amenzi de peste 100.000 lei

147

În cursul zilelor de 19 şi 20 iulie, poliţiştii gorjeni au aplicat peste 390 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare totală depăşeşte suma de 100.000 lei. Majoritatea sancţiunilor au fost aplicate participanţilor la traficul rutier, care nu au respectat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.


În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii din cadrul I.P.J. Gorj au acţionat pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă civică a cetăţenilor, precum şi pentru sancţionarea persoanelor care încalcă prevederile legale. De asemenea, poliţiştii rutieri au continuat acţiunile pe şoselele din judeţ, pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a controalelor efectuate, pe parcursul zilelor de vineri, 19 iulie, şi sâmbătă, 20 iulie , poliţiştii au constatat 25 infracţiuni, din care 19 în flagrant; totodată, ca urmare a abaterilor constatate, oamenii legii au aplicat peste 390 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 100.000 de lei. „50 de sancţiuni au fost aplicate conform prevederilor Legii nr. 61/1991 rep. pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 22 conform prevederilor Legii nr. 12/1990 rep., privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în timp ce 313 de sancţiuni au fost aplicate participanţilor la traficul rutier, care nu au respectat prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice”, a precizat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Tot ca urmare controalelor efectuate în acest sfârşit de săptămână, poliţiştii gorjeni au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 18 permise de conducere şi au retras 9 certificate de înmatriculare.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here