Sfântul Trifon, sărbătorit la Văianu-Ciuperceni – FOCURI PESTE ZĂPEZI, Calea Zorilor, ediţia a XXI-a

387

Pe un deal din satul Văianu de Ciupercenii Gorjului, prin tradiţie, pe 1 februarie se sărbătoreşte Sfântul Trifon. Astăzi, de la ora 11,00, lume de lume va lua cu asalt acel deal. Mai ales că, de data aceasta, se anunţă o participare amplă din partea mai multor scriitori gorjeni.

Pentru a înţelege, cât de cât, esenţa fenomenului cultural creat de iniţiatorul ei, doctorul şi poetul Doru V. Fometescu, cel care este şi preşedintele-fondator al Fundaţiei Culturale „Dăruie vieţii farmec”, ca om al locurilor, să-i expunem gândurile. Sub triada „Focuri peste zăpezi – Calea Zorilor – Sfântul Trifon”, sensibilul poet Doru V. Fometescu zice:
<<…este viaţa peste cotidiana zădărnicie efemeră, se aprind de fiecare dată la sărbătoarea Sfântului Mucenic Trifon, cel smerit şi răzvrătit deopotrivă, fiind un eveniment, joc de energie sufletească şi prietenie la o şezătoare în comuniune, vizibil respect pentru tradiţie şi cultul morţilor într-o desfăşurare religioasă, culturală şi laică.
Aspiraţia noastră către fapte frumos gândite, cu aură de sfinţenie şi spornică lumină creativă, devine un Dar spiritual pentru „mugurii” de speranţă şi rod, tinerii elevi adolescenţi, prin asumarea sensibilă a unui proiect ambiental cultural-artistic, în preajma Bisericii monument istoric din Văianu de Ciuperceni – Gorj.>>
În programul manifestării de la Ciuperceni – Văianu, pe colina de lângă Biserica monument istoric, ce datează de la anul 1737, va avea loc un eveniment comunitar creştin-religios şi manifestări cultural artistice ca la o sărbătoare populară adevărată. La ora 11,00, de Sfântul Trifon, Preotul iconom Alexandru E. Cornoiu împreună cu un sobor de preoţi localnici vor oficia un ceremonial de sfinţirea apei pentru protejarea grădinilor, culturilor de viţă de vie şi pomi fructiferi. Peste aproximativ o oră va fi o frumoasă agapă creştină cu lăutarii din Pârâul de Pripor-Godineşti şi gospodarii satelor de prin împrejurimi. De la ora 13,00, cei prezenţi vor asista la evocări poetice şi folclorice din cultura tradiţională a zonei Ciuperceni, susţinute de elevii Şcolii gimnaziale Ciuperceni, conduşi de director prof. Mihaela Crăciunescu. Se vor lansa cărţi şi reviste, printre care „Revista Jiul de Sus”, scoasă de Editura CJCPCT Gorj, Redactor şef Viorel Surdoiu; periodicul literar „MIRACOL DE BRĂDICENI”, Anul VII, nr. 9, 2013 care-i are ca editori pe Fundaţia “Serile la Brădiceni”, Cenaclul “Serile la Brădiceni” şi Societatea Naţională Culturală Română „Cercul de la Târgu-Jiu”, director şi fondator fiind poetul şi universitarul Ion Popescu-Brădiceni. Prozatorul Ion C. Gociu, devenit celebru încă de la lansarea volumului de memorii „Din Văianu la Toronto”, va oferi autografe pe romanul „Maia”, volumul I şi pe volumul de nuvele „Cireşe amare”.
Cireaşa de pe tort” am putea-o numi pe cartea poetului, prozatorului şi procurorului Florian Văideanu intitulată „Din cenuşa vremii”. Nu pierdeţi ocazia unor autografe ale autorilor mai sus pomeniţi.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here