Din Sfânta Scriptură aflăm că după Înviere, Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat ucenicilor Săi timp de 40 de zile, după care s-a înălţat la cer în prezenţa lor, iar în acest fel, Sfinţii Apostoli au fost martori ai acestui eveniment deosebit, crucial, am putea spune, în bogăţia mântuirii! E bine să mai spunem că în tradiţia populară românească se precizează faptul că a mai fost un martor al acestui moment, pe numele său Ispas, care ar fi fost un cioban ce a stat ascuns după pietre şi apoi a povestit oamenilor ceea ce a văzut cu ochii lui, adică, minunea Înălţării Domnului! Pentru aceasta, Sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte şi «Ispas», iar, fiindcă acest eveniment a avut martori, salutul ,,Hristos s-a înălţat” şi replica lui ,,Adevărat s-a înălţat” se spun doar în ziua Înălţării, cu toate că între credincioși salutul se mai folosește încă zece zile, până la vecernia din seara de dinaintea Cincizecimii sau a Rusaliilor. Se mai spune în «Cartea Cărţilor» neamului omenesc faptul că în acel moment, Hristos Domnul Şi-a profeţit revenirea Sa pe pământ şi i-a încredinţat pe Sfinţii Apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt, ceea ce a şi făcut peste zece zile, la Cincizecime, adică, de Rusalii! Ca să fim şi mai meticuloşi cu explicaţia, să spunem că Mântuitorul Hristos S-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor şi a doi îngeri, care le-au vorbit ucenicilor despre cea de-a doua venire a lui Hristos, pentru ca aceştia să nu se lase copleşiţi de durerea despărţirii de Domnul. De altfel, în anul 332 apărea, în lucrarea «Despre sărbătoarea Paştilor», a lui Eusebiu din Cezareea, prima menţiune a Înălţării Domnului, care era sărbătorită, la vremea respectivă, odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Sfânta Înviere a Lui Hristos. Spre finalul secolului al IV-lea, Sărbătoarea Înălţării s-a despărţit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în cea de-a 40-a zi după Sfânta Înviere. Să mai adăugăm faptul că în secolul al VI-lea, Sfântul Roman Melodul a compus Condacul şi Icosul Sărbătorii, iar unii imnografi din secolele următoare, printre care Sfântul Ioan Damaschin şi Sfântul Iosif Imnograful au compus şi canoanele din slujba Înălţării. În paginile Noului Testament se menţionează şi faptul că la Sfânta Înălţare, Domnul nostru Iisus Hristos se afla alături de Apostoli pe care «i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim, cu o bucurie mare. Şi erau în toată vremea în Templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu», cu atât mai mult cu cât, de atunci, până astăzi, deseori, Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifestă energiile divine menite să reveleze prezenţa Divinităţii, dar să o şi tăinuiască într-un fel misterios. În Cartea «Faptele Apostolilor», tot în Sfânta Scriptură, Sfântul Apostol Luca relatează următoarele: «Cuvântul cel dintâi l-am făcut o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa, până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales (…), arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu.(…) pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată, doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel, va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer», tocmai pentru a ne convinge pe noi înşine că acest edificator text biblic arată că Înălţarea Domnului a avut loc la 40 de zile de la Înviere şi că doi îngeri s-au arătat Apostolilor, vestindu-le cea de-a Doua Venire a Domnului nostru Iisus Hristos.
Aşadar, să nu ne îndoim niciodată, deoarece textele Sfintei Scripturi vorbesc despre Înălţarea Domnului şi ne dovedesc tuturor cei din lumea aceasta pământească realitatea istorică a acestui eveniment şi ne transmit că aşa cum am crezut în Învierea Domnului, tot aşa trebuie să credem şi în Înălţarea Sa la cer! În încheiere, se cuvine să oferim iubiţilor noştri credincioşi, această Rugăciune care se spune la Înălţarea Domnului: «Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorându-Te din înălţimile cereşti pentru a noastră mântuire şi hrănindu-ne cu bucurie duhovnicească în sfintele şi prealuminoasele zile ale învierii Tale şi, iarăşi, după săvârşirea slujirii Tale pământeşti, Te-ai înălţat cu slavă de la noi la ceruri şi ai şezut de-a dreapta Lui Dumnezeu şi Tatălui! În această senină şi atotluminoasă zi a Dumnezeieştii Tale Înălţări la ceruri, pământul prăznuieşte şi saltă, cerul se bucură, astăzi, de Înălţarea Ziditorului făpturii, oamenii slavoslovesc neîncetat, văzând firea noastră cea rătăcită şi căzută, pe umerii Tăi, acum, Mântuitorule, luată şi înălţată la ceruri. Îngerii se veselesc zicând: Cine este acesta, care a venit cu slavă puternic în lupte şi tare în războaie? Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei? Învredniceşte-ne şi pe noi, neputincioşii, care gândim încă la cele pământești şi săvârşim neîncetat cele plăcute trupului, să cugetăm la înfricoşătoarea Ta înălţare la cer, grijile cele trupeşti şi cele lumeşti să le lepădăm şi împreună cu Apostolii Tăi să privim acum la cer şi, cu toată inima şi cu tot cugetul nostru, să ne amintim că acolo sus, în ceruri, este sălaşul nostru, iar aici pe pământ suntem doar străini şi călători, plecaţi din casa Părintească în ţara îndepărtată a păcatului. Pentru aceasta, Te rugăm cu osârdie, Doamne, ca prin preaslăvită Înălţarea Ta, să însufleţeşti conştiinţa noastră, să ne scoţi din robia acestui trup şi a acestei lumi păcătoase şi să ne învredniceşti să cugetăm la cele înalte, nu la cele pământeşti; că nu se cuvine să ne fie nouă pe plac, ci Ţie, Domnului şi Dumnezeului nostru, să-Ţi slujim şi să lucrăm, până când, dezlegându-ne de legăturile trupului şi trecând vămile văzduhului, să dobândim cereştile Tale locaşuri, unde stând de-a dreapta Slavei Tale, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii şi cu toţi Sfinţii, vom proslăvi Preasfânt Numele Tău, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţa Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!».
Preot Paroh, Ioan VODISLAV, Parohia Pojogeni, Gorj
